Deputata liberală Florica Cherecheş ne sfideză-n public şi se scuză în privat

Mare vâlvă cu deciziile infractorilor din Parlament de a modifica Codul Penal după chipul şi cazierul lor. Oamenii se cred aşa de imuni încât au impresia că nici măcar gripa nu-i poate ajunge. Ce să mai spun de pedeapsa divină…

Doamna deputat Florica Cherecheş a votat pentru aplicarea prevederilor noului Cod Penal, care face din aleşii tâlhari un fel de capre negre protejate pe vecie. Când şi-a dat seama că alegătorii îi arată obrazul a postat scuze pe Facebook. Cum ar veni, a votat în Parlament şi s-a scuzat pe reţeaua de socializare.

Mai bine s-ar fi scuzat în Parlament că nu votează o astfel de mizerie şi, apoi, nu avea decât să voteze ce vrea pe Facebook. Sigur că nu doar domnia sa este printre cei care au fost părtaşi cu şleahta ce le-a băgat legea sub nas. Mai avem şi alţi bihoreni de bine – vezi parlamentarii UDMR – dar aceştia au avu obrazul suficient de gros ca nici măcr să nu regrete reprobabilul gest.


*
*