De pasărea Phoenix nu a mai rămas nici măcar cenuşa

Iar dacă cenuşă nu e, nici renaştere nu e. Umblă vorba că dacă apare un mare cântăreţ în concert pe la noi acela sigur este pe moarte. Totuşi întârzierea în artă este mai mică decât cea în economie, de exemplu, pentru că dacă la nivelul de trai suntem cu 100 de ani în urma UE, vedetele ce ne vizitează sunt expirate doar de 50.

Te apucă tristeţea să vezi cum idolii autohtoni, pe care abia aşteptai să-i vezi acum 30-35 de ani, îşi dau cu stângu-n dreptu’ în faţa unei generaţii noi, cinice, care nu înghite orice doar din nostalgie. Asta pentru că nici n-au de ce să fie nostalgici.

Nicu Covaci vine şi ne încântă cu coveruri cântate modest, în loc să rămână la vechile creaţii originale. De data asta l-a luat la remorcă pe primul lui solist vocal, Moni Bordeianu, şi pe o fătucă ce bătea la tobe ca la fasole. Au lipsit doar corzile vocale, care l-au părăsit de câţiva ani buni…

Dar ce să faci dacă eşti în război cu toţi foştii colegi de trupă? Dacă sistemul şuşelor continuă, propun promotorilor să nu mai vândă bilete, ci să lase la intrare o cutie a milei pentru ca spectatorii să pună cât îi lasă inima.