De ce trebuie să fie „Şcoala Altfel”?

Păi, îi place cuiva cum arată şcoala acum? Deja cei din Europa de Vest, americanii şi canadienii ne arată obrazul. Păi, bine mă, zic ei, aşa elevi slabi pregătiţi ies de la voi din licee?!

Prin urmare, ideea de a se ţine măcar o săptămână pe an programul „Şcoala Altfel” mai aduce o oază de speranţă în nenorocirea asta care se numeşte sistemul românesc de învăţământ. Cum ar trebui să fie şcoala altfel?

1. Dacă s-ar desfiinţa fondurile clasei şi al şcolii, sistemul de învăţământ ar intra în colaps.

2. Cum poţi să ai programul „şcoală după şcoală” când tu nu ai şcoală de niciun fel?

3. Dacă examenul de admitere la liceu ar fi serios, numărul şcolilor profesionale ar fi de 10 ori mai mare decât al liceelor. Iar preşedintele Iohannis nu ar trebui să-şi pună singur faianţă.

4. Dacă nu s-ar mai putea copia deloc la liceu, singurii care ar lua Bac-ul ar fi cei care vor să treacă o apă cu respectiva ambarcaţiune.

5. La un Bac pe cinstite, singurii care ar intra la universitate ar fi profesorii, dar şi ei numai în parcare.

6. Studenţii vor deveni rarităţi, motiv pentru care şi profesorii vor fi nevoiţi să se întoarcă la vechile îndeletniciri. Numai aşa, coada vacii nu va mai muri de plictiseală.

7. Studiul limbii române va trebui înlocuit cu cel al limbii engleze. La ce-ţi trebuie poezii de Vlahuţă la Londra, când tu montezi termopane?

8. Vreţi o şcoală altfel? Veniţi să o vopsiţi în culori vii. La limită, se admite ungerea ei cu clisă.

9. Singurul lucru cu care rămân elevii după 12 ani de învăţământ este „Şcoala Altfel”.


*
*