Directorul Şcolii Sportive Dan Matei, fost candidat la Primăria Oradea, are idei puţine dar sterpe. Dacă tot a murit marea campioană olimpică Iolanda Balaş, s-a gândit să boteze pista stadionului cu numele răposatei. Mă mir că nu s-a gândit să denumească duşurile sau cantina cu numele marei dispărute, pentru că îţi trebuie tupeu sau inconştienţă să dai nume celebre unei amărâte de piste.
De 50 de ani complexul Tineretului arată neschimbat. Vreme de o jumătate de secol niciun mare manager de Şcoală Sportivă nu a fost în stare să zugrăvească măcar baza. Acum când fondurile europene pică peste noi, când se pot face parteneriate, când Primăria poate da bani, Baza de la Tineretului e o adevărată piesă de muzeu. Iar să aduci numele Iolandei în acest context pare mai mult decât o gafă, e nesimţire sadea.