Omu’ a avut de ales între Consiliul Județean și Spitalul Municipal, adică între două spitale, dintre care unul parcă ar fi de nebuni. Bucuria lui Pásztor și compania a fost de scurtă durată pentru că în locul lui Foncea a venit mama transplanturilor din România, doctorița Carmen Pantiș.
Dacă până acum Foncea sărea la beregata dușmanilor politici mai mult la figurat, doamna Carmen va avea alte priorități. E de ajuns să vină Pásztor cu o tăietură de la bărbierit pe obraz că deja Pantiș va merge la familie să ceară donarea organelor. O simplă bătătură la degetul mic la picior va face din Mang un posibil client al doamnei Pantiș.
Așa că dacă liberalii n-au putut face majoritate prin negociere, s-ar putea să ajungă în superioritate datorită programului național de transplant.