Bihorel

Dacă merg cu acceleratul, studenții vor face blatul

Veste proastă pentru studenții care se dau cu trenul. Guvernul i-a înțărcat de la obiceiul de a cunoaște patria prin intermediul nodurilor de cale ferată și le dă doar 50% reducere. Cred că această măsură a fost luată la presiunea sindicatelor controlorilor de bilete, recte a nașilor, care nu se mai pot descurca cu banii strânși de la blatiștii bătrâni.

Așa că, de acum înainte, bieții studenți vor trebui să aplice metodele părinților lor care, o dată pe lună veneau acasă nu cu trenul, ci cu blatul. Pe vremea studenției mele, era chiar o rușine să-ți cumperi bilet, se uitau colegii la tine cu atâta milă, că data următoare nu mai treceai pe la casa de bilete. Mă gândesc că dacă generația mea ar fi avut gratuitate pe tren, și acum eram studenți, instalați la vagonul restaurant, făceam seminarele prin triaje și dădeam examenele în sălile de așteptare.

Măsura reducerii subvenției de călătorie mai are și alte consecințe:

1. Nașii să declare veniturile obținute de la blatiști, pentru ca acestea să fie impozitate.

2. Din banii obținuți în plus, CFR-ul să angajeze femei de serviciu. Nu vă bucurați: va fi una singură la nivel național!

3. Studenții în vârstă nu vor mai beneficia de reducere ca studenți, ci ca pensionari.

4. Studenții care nu au posibilitatea financiară să călătorească vor face facultatea acasă, urmând ca diploma să le fie livrată prin Poștă.

5. Trenurile vor întârzia la fel de mult, numai că pe ceferiști îi vor înjura mai puțini călători.

Exit mobile version