Bihorel

Dacă dascălii nu restructurează Sorbonica, o va face viaţa

În sfârşit o idee bună la Sorbonica! Facultatea de Medicină a fost ultima dintre cele importante care a organizat examene de admitere. Prin asta a reuşit să-şi populeze şcoala cu copii bine pregătiţi, dar care nu au încăput pe la Cluj, Timişoara sau Târgu Mureş.

Câştigă şi copiii, era păcat pentru ei să rămână pe dinafară, câştigă şi Facultatea, pentru că va scoate medici de calitate şi, nu în ultimul rând, câştigă şi Occidentul, adică locul unde viitorii medici vor presta.

De ani buni se vorbeşte despre nevoia de restructurare a Universităţii, dar dascălii, la salariile lor imense, merg pe principiul: „după noi potopul”. Asta chiar dacă se vede deja că există specializări în care dascălii sunt mai numeroşi decât candidaţii.

Nici măcar studiile de masterat nu mai au mare căutare, dar aici principala vină le aparţine decanatelor, care se încăpăţânează să tipărească diplome pe hârtie lucioasă, valoarea de întrebuinţare a patalamalei fiind practic nulă.

Exit mobile version