Da’ cu bizonii ce-aţi avut? Dosarul bizonilor otrăviţi în Salonta, ţinut la sertar de specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare

Vă mai aduceţi aminte de cazul celor 12 bizoni care, în 2014, au murit în condiţii misterioase la o fermă din Salonta? Bănuiala proprietarilor era încă de atunci că animalele au fost otrăvite, supoziţie întărită de faptul că în apropierea fermei au fost găsite mai multe butoaie goale cu Furadan, un pesticid extrem de toxic.

Specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare au confirmat prezenţa otrăvii în organismul bizonilor, iar poliţiştii au declanşat o anchetă, care, însă, de doi ani bate pasul pe loc. Motivul? Oamenii legii n-au reuşit nici până azi să se dumirească dacă animalele au fost otrăvite accidental ori de o mână criminală.

Ca atare, ţin dosarul la sertar, spre supărarea întemeiată a fermierilor, în condiţiile în care preţul unui pui de bizon porneşte de la 1.500 euro, iar un animal matur se poate vinde chiar şi cu 10.000 euro. Dacă ar fi vorba de paguba vreunui comisar şef, poate şi-ar face şi ei treaba mai cu talent…


*
*