Bihorel

Cum te ștergi la fund cu 9,5 milioane de euroi

E plină țara asta de funcționari publici. Spre deosebire de WC-urile cu aceleași nume, o bună parte din funcționari au statut de capră neagră. Adică sunt atât de protejați de legislație că nu-i poți da afară din serviciu nici de comit vreun genocid.

Iar cum meritul de a sta la Stat trebuie răsplătit, salariile li s-au mărit atât de mult încât pot intra direct în rândul rentierilor.

Unii lucrează pe brânci, alții iau salarii pe motive de apartenență la partid. Datorită istețimii lor și a șefilor politici care-i păsztoresc, ne-am trezit că proiectul strategic pe Sănătate, de 9,5 milioane de euroi, a picat. Că n-au avut domnii de la partide o hârtie, un CF la documentație. Și nici n-au avut vreme, timp de șase luni, să-l obțină.

Dacă eu scriu un cuvânt nelalocul lui, vine Justiția și mă pune să plătesc daune usturătoare. Dacă niște prostalăi cu orgolii – de la PSD, PNL, ALDE, UDMR, dar și corpul deprofesionalizat de la CJ – dau o gaură de 9,5 milioane de euro, nimeni nu pățește nimic.

Nea Pasztore, Sandor bacsi, nu vrei tu să angajezi toată populația județului la Consiliul Județean? Acolo carte nu se cere, prost să fii, să ai putere!

Exit mobile version