Cum am început să bem cu duşmanii…

Nu a trecut mult de la inventare, că Bihorel nu şi-a mai încăput în piele, mai exact în pagină, şi a dat pe dinafară. Aşa a apărut ideea Galelor Premiilor lui Bihorel, manifestări organizate sub egida BIHOREANULUI în care sunt premiaţi, de o manieră haioasă, diverse personaje şi personalităţi remarcate de-a lungul unui an încheiat. S-a vrut un eveniment anual, dar am mai sărit când şi când un număr, căci, ştim prea bine, ziariştii sunt cam boemi şi leneşi de felul lor. Şi, să recunoaştem, nici vremurile n-au fost întotdeauna favorabile…

Prima Gală s-a derulat în toamna lui 2002, chiar în anul naşterii paginii „Premiilor lui Bihorel”, şi a vrut să marcheze două evenimente nimerite – fericită coincidenţă – în aceeaşi perioadă: doi ani de la înfiinţarea BIHOREANULUI şi numărul 100 al publicaţiei. Ocazie cu care redacţia şi-a tras şi un pictorial de excepţie (pe care nu ştim azi cum să-l ascundem de ochii criticilor), cu toţi membrii îmbrăcaţi în haine de camuflaj şi cu pistoale-n mână.

Gala nr. 1 a fost organizată la hotelul Dacia Continental (Forumul de azi), o gazdă bună a mai multor năzdrăvănii ale lui Bihorel (nu vă gândiţi la prostii că nu e cazul!), şi a fost organizată sub genericul „Decât să ne plictisim cu prietenii, mai bine bem cu duşmanii”. Şi ce duşmani – în sensul de adversari „ideologici”, se înţelege – aveam: fostul rector Teodor Maghiar, zis şi „Unchiul”, temutul ex-preşedinte al Curţii de Apel, Mircea Meşter, nervosul procuror Alexandru Lele, fostul primar Petru Filip, „bun „încasator”, dar şi bun „replicator” de-al lui Bihorel, şi mulţi alţii, pe care îi puteţi vedea, în toată splendoarea lor, în arhiva acestei secţiuni…

Mai apoi, Gala s-a tot mutat, de la un local la altul, şi şi-a schimbat formatelele, pe modelul „lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba”. A alternat şi invitaţii, în funcţie de temele şi personajele de vârf ale fiecărui an, încercând să creeze nu doar o stare de spirit, ci şi diversitatea ce poate ţine în viaţă un asemenea eveniment. Şi se pare că a reuşit…

Cu excepţia purtătorului de microfon (Mircea Chirilă), toate s-au schimbat. Am fost într-un an la Discoteca No Problem, de-am făcut să se zguduie fostul cinema pe ritmurile muzicii, iar în 2012 am dat-o pe stilul popular (popular nu folcloric, că la dansuri populare nu am ajuns încă), organizând Gala la Hanul cu Noroc, fapt care, cu siguranţă, nu ne-a adus ghinion.

În 2008, când Toamna Orădeană era cam în pană de idei – noroc că mai apoi a apărut Bunoiu s-o scoată din rahat, deopotrivă cu prietenii săi, pe care i-a îndestulat cu banii publici – am făcut din Gală evenimentul de deschidere a festivalului oraşului, pe terasa Transilvania. O idee nu foarte sănătoasă, după cum au zgribulit invitaţii, dar noroc că, pe seară, ne-am putut refugia la restaurant şi să dansăm cu Desperados!

Apropo de Desperados, de muzică nu ne-am plâns niciodată: ne-au cântat artişti ca Mike Godoroja, Ducu Betzi sau Mircea Baniciu, nemaivorbind de interpretările „la mătură” şi la platan ale celebrului MC Lulu Cremeneanu, amic bun de-al lui Bihorel. Despre cine ce premii a luat, cine a venit şi cine nu, cine ne-a gratulat şi cu ce, puteţi citi pe larg, în prezentările fiecărei ediţii din arhiva acestei rubrici! Şi să vedeţi şi ilustrate, filmate sau pozate, ale acestui eveniment care, până la urmă, fără falsă modestie, întregeşte istoria unei comunităţi locale…

În fine, una peste alta, Gala din 2013 a coincis cu momentul fericit al lansării blogului lui Bihorel, fiind, probabil, cea mai cu ştaif din serie. Simpaticul personaj cu mustaţă a plonjat, alături de invitaţii săi, în vastul ocean al blogosferei din care, vorba reclamei, „scapă cine poate”… Organizată la Lotus Center, pe terenul magnatului Alexandru Mudura (pe care deja l-am obosit tot plimbându-l prin alte părţi; era cazul să-l mai vizităm şi noi), ultima dintre Gale n-a mai avut moto sau slogan, în schimb nu i-a lipsit nimic din ceea cea dă farmec şi unicitate lui Bihorel: umor, nerv, antren şi voie bună!