Cu ochii pe Govo: Cum s-au pregătit „organele” pentru a evita fuga afaceristului Ion Govoreanu

De când cu Paprika, interlopul care a dispărut în 2012 înainte de a putea fi încarcerat 5 ani pentru accidentul mortal pe care l-a provocat băut la volan, cu fostul comisar al Gărzii de Mediu Gabriel Varga, evaporat şi el astă-vară ca să nu fie băgat 4 ani după gratii pentru şpagă, sau cu Ovidiu Bocşa şi Cosmin Făt, celebrii interlopi care au şters-o când au aflat că îi aşteaptă 4 ani şi jumătate de închisoare pentru un şmen de 50.000 euro, „organele” au intrat în priză.

Nu care cumva să-şi afle vreunul sentinţa de la Bihorel şi să le mai scape vreo „bucată” printre degete. Ca urmare, oamenii stau cu ochii pe dosarele cu VIP-uri mai ceva ca pe butelie.

Aşa a fost şi joia trecută cu procesul afaceristului Ion Govoreanu, care, fiindcă s-a judecat seara, i-a ţinut pe judecători şi poliţişti la muncă peste program în aşa fel încât, în cazul unei sentinţe cu executare, să-l poată sălta pe patronul Trei G înainte să-i vină ideea unei vacanţe prelungite şi să-i pună din nou pe drumuri.

Zis şi făcut, aşa că nici că există urare mai potrivită de sezon: La mulţi ani, Govo!

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Geo | 17 decembrie 2014 14:44

    Ok ok, face 3-4 ani de inchisoare, insa prejudiciile creeate cine le recupereaza ? Ca el iese bine mersi si-si savureaza banii dupa ce iese, nu s-a auzit nimic de nicio confiscare .