Ionescu a transmis Senatului o scrisoare prin care se plânge că Universitatea i-a „sechestrat” dosarul de concurs şi că ar refuza să-i înapoieze documentele pe care le-a prezentat la înscrierea în competiţie.
În realitate, însă, Ionescu n-a făcut cererea prevăzută de regulamente pentru eliberarea dosarului, ci doar s-a dus la departamentul de Resurse Umane şi şi-a cerut actele, solicitare refuzată de angajatele de acolo, în lipsa cererii scrise.
Totuşi, fosta decăniţă s-a plâns senatorilor universitari că e nedreptăţită, zicând că „nici eu, nici actele mele nu sunt proprietatea Universităţii!”. (Cam acelaşi lucru l-a spus şi Bihorel, când i-a sugerat madamei să-şi dea demisia, iar Universităţii să o zboare). În aceeaşi scrisoare, Ionescu îşi mai critică şi şefii din facultate, arătând că directoarea departamentului, Adina Albu, care până nu de mult îi era prietenă, pontează în fals alte cadre didactice. Dar asta deja nu mai e o curiozitate. Mai degrabă ţine de „obiceiurile de casă” de la Sorbonica…