Un grup de montaniarzi din România şi Ungaria, conduşi de arhitectul Varga Csaba, unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti orădeni, simpatizant PPMT, au încercat să monteze un stâlp de stejar pe care era încrustat un mesaj religios în limbile maghiară şi română. Totemul, considerat de Administraţia Parcului drept construcţie neautorizată, a fost în final îndepărtat şi soclul de piatră împrăştiat, din lipsă de autorizaţii.
Intervenţia rapidă şi eficientă împotriva unui par amărât n-a făcut decât să atragă atenţia asupra dublei măsuri cu care judecă autorităţile construcţii neautorizate ridicate în Parc.
Mai mult, în timp ce acestea parlamentau cu montaniarzii, la doar câţiva kilometri, în Curba Lăzuranilor, hoţii de lemne au pus la pământ peste 70 de molizi, defrişând o halcă mare a versantului montan. În final s-au dus care încotro, apliniştii cu stâlpul, ţapinarii cu lemnele, atâta tot că numai primii riscă să fie amendaţi!