Cu carte la cap: Fostul adjunct al Poliţiei Bihor s-a făcut… bibliotecar

Bihorel vă informa, recent, despre cum s-a întors să muncească la fostul său loc de muncă fostul adjunct al Poliţiei Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş, condamnat deja de o primă instanţă la puşcărie pentru că a dat bani şi informaţii din dosare evazioniştilor anchetaţi de subalternii săi.

Cu greu, ce-i drept, Bihorel a aflat şi ce anume prestează fostul şef al poliţiştilor bihoreni. Mai nimic. De fapt, atât el cât şi colegul său de „penal”, comisarul şef Gheorghe Sava, fostul jupân al Serviciului Arme, judecat tot într-un dosar al procurorilor DNA pentru abuz, sunt bibliotecari!

Adicătelea mai şterg de praf din an în paşti cărţile de specialitate şi, poate, şi pe cele de cruce ale Inspectoratului…


*
*