Bihorel

Criză de cadre: De ce nu reușește conducerea CJ să-i găsească înlocuitor Stelei Babău

Alianţa UDMR-PSD-ALDE care conduce Consiliul Judeţean Bihor are „jene” în ce priveşte resursa de cadre.

La mai bine de o lună după ce, pe 28 mai, consilierul judeţean PSD Stela Babău a demisionat din funcţia de director al ADI Ecoland, structura care gestionează centrala pe biomasă de la Săcueni, politicienii din fruntea CJ încă nu-i găsesc un succesor, astfel că atribuţiile funcţiei le exercită, provizoriu, directoarea adjunctă Kecskémet Mónika, fostă consilieră la cabinetul preşedintelui în vremea când judeţul era condus de Alexandru Kiss, exilată de actualul elnök Pásztor Sándor la Ecoland din primele zile ale mandatului.

Bihorel a aflat că, în ciuda stării de dizgraţie în care se află, femeia e lăsată la cârmă doar pentru că pur şi simplu nici PSD, nici UDMR nu găsesc un alt om care să fie şi calificat, şi „de încredere”, în timp ce, culmea ironiei, o mulţime de politruci au fost angajaţi pe alte funcţii în care doar taie frunză la câini. Ceea ce la Ecoland nu se prea poate…

Exit mobile version