Criminalul se întoarce întotdeauna la locul faptei: cazurile Kiss şi Domocoş

Justiţia ştie acest lucru şi face tot posibilul ca dictonul să se aplice. După ce e acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean s-a învârtit de vreo 4 milioane de euro, Alexandru Kiss e liber să zburde prin finanţele judeţului.

La fel şi primarul din Binş, Adrian Domocoş. Cu numai trei dosare penale, judecătorii au decis că omul poate să presteze în continuare ca primar, în fond va avea nevoie mare de bani de acum înainte, pentru plata avocaţilor.

Va trebui să caut prin arhive dacă nu cumva şi ceva pedago-pedofil nu a fost repus în serviciu zilele astea, dacă tot a ajuns Justiţia la capitolul clemenţă.

Interesant este că domnul Domocoş nu are voie să se întâlnească cu martori şi inculpaţi din procesele în care e implicat. Aşa că va trebui să-şi pună cagula pe faţă când iese din birou, pentru că practic e imposibil să nu dea nas în nas cu indivizii cu care nu are voie să intre în contact.

Sau poate că Justiţia se referă exclusiv la contactul sexual…


*
*