Bihorel

Corcheș peste tot: Şeful ALDE Oradea se bagă-n seamă pe la televiziunile centrale

Chiar dacă nu are nicio greutate politică, șeful ALDE Oradea, ex-PDL-istul Dorin Corcheș, a devenit răsfățatul televiziunilor, în ale căror talk-show-uri își face frecvent apariția în ultima perioadă, comentând tot felul de chestii cu care nu are de-a face şi la care nici nu se pricepe.

Numai săptămâna trecută, în doar trei zile, a fost prezent de două ori la Antena 3, o dată la Realitatea TV și o dată la Digi 24, post la care, de altfel, pare chiar abonat. Mereu grijuliu la propriul PR, Corcheș își anunță aparițiile postând pe Facebook poze cu figura personală, având adesea în fundal o imagine a Pieței Unirii din Oradea, cea pe care reprezentanţii ALDE o critică de câte ori pot.

Mai nou, politrucul își face reclamă (ab)uzând şi de funcţia de vicepreședinte al Administrației Fondului de Mediu, căci trimite jurnaliştilor orădeni, prin „Biroul de Comunicare” al ALDE Bihor, mesaje cu antetul instituţiei publice. Probabil ca să demonstreze că nu uită cine l-a făcut om…

Exit mobile version