Consultantul Christian Hornung, chemat la consultaţii la DNA

Mafia din zona fondurilor europene a suferit o lovitură puternică prin reţinerea consultantului Christian Hornung. Omul a pus la cale un sistem prin care, în cârdăşie cu constructorii şi cu primarii, rezova licitaţiile după pofta inimii.

Ca de obicei, faptele ies la iveală doar atunci când cei implicaţi nu se mai înţeleg între ei. Supărat că nu şi-a primit tainul, consultantul l-a şantajat pe constructor şi de aici a pornit întreg scandalul. Se pare că şantieristul a fost mai iute de picior şi a dat cu pâra la DNA, altfel nu se explică de ce el e afară şi Hornung după fileu.

Acum se va vedea că deşi pare o rotiţă neînsemnată în complicatul mecanism de fraudare a fondurilor europene, pietricica Hornung s-ar putea să gripeze un întreg sistem mafiot. Iar unii primari, şantierişi, ba şi mahări de prin Consiliul Judeţean umblă de câteva zile cu sedative în buzunar, că le-a cam pierit somnul.


*
*