Dacă stăm să analizăm calendarul, românii sărbătoresc deja Crăciunul. O dată pentru că Guvernul a dat patru zile libere. Apoi pentru că a început sezonul tăierii porcilor.
Și nici n-ar fi exclus ca în curând să înghețe apele, dacă organele de represiune mai ies mult cu declarații de presă pentru a-și justifica comportamentul animalic la demonstrația diasporei.
Dacă mergi la țară, vei vedea că fiecare gospodar scoate cu excavatorul porcul mort din bătătură, spre desfătarea medicilor veterinari care nu mai pot stăvili altfel proliferarea pestei porcine.
Vinovat de dezastru se pare că este suinul șef de la ANSVSA care, pentru o economie de 6 milioane de euro, a făcut pagube de sute de milioane. Adică nu i-a lăsat pe veterinari să verifice starea de sănătate a animalelor din bătătura țăranilor.
Dar ce contează un geam spart la o casă, de toleranță, așa de mare ca a partidului de guvernământ. Gospodarii au avut ocazia pe propria piele să vadă similitudinile frapante între actualii guvernanți și comuniști.
Păi, numai pe vremea lui Dej și Ceaușescu mai veneau autoritățile să-ți ia animalele din coteț, numai că atunci nu le dădeau foc, ci le dădeau la export.