Pentru a putea păstra cota de scurgere gravitaţională a apelor uzate care trebuie să se reverse în colectoare succesive până în staţia de epurare a oraşului, constructorii au fixat ţevile nu prin săpătură, cum se întâmplă în mod obişnuit, ci prin umplutură, punând pământ… sub ele.
Pe cale de consecinţă, dacă vor să tragă apa la toaletă fără ca mizeria să se întoarcă în case, proprietarii a cel puţin cinci imobile din zonă, amplasate mai la vale decât reţeaua, vor fi nevoiţi să îşi cumpere pompe cu care să împingă apele uzate în conducta CAO. Nu de alta dar, menajeră sau pluvială, apa are prostul obicei să curgă numai la vale…