Bihorel

Condamnați la pușcărie pe viață

Dacă furi o conservă, poți face 3 ani de pușcărie. Dacă omori un om, te pricopsești cu 10 ani ca nimic. Dacă ești politician și furi milioane de euroi, s-ar putea să stai câteva luni după gratii.

Dar dacă faci școala de ofițeri sau subofițeri pentru penitenciare, ești condamnat la pârnaie pe viață. Angajații de la Penitenciarul Oradea au ieșit în stradă, chestie pe care ar fi vrut să o facă și cei pe care-i păzesc.

Oamenii se plâng că au mii de ore suplimentare, cu care pot să-și facă selfie, că oricum sunt atât de puțini că nu au cum să și le ia. În plus față de polițiști, ei nu primesc anumite avantaje, chit că viața lor este exclusiv printre infractori, numai personalul tehnic al Parlamentului mai având condiții similare.

Dacă oamenii aceștia nu vor fi salariați mai bine, se va ajunge ca deținuții să se păzească între ei, la fel cum fac plagiatorii, care de acum înainte vor fi judecați de colegii care le-au livrat tezele de doctorat. Ciudată țară!

Exit mobile version