Când şeful clubului, Mircea Fodor, a încercat să-i bată obrazul, a primit o replică dură. Giurgiu a susţinut că alde Fodor, la fel ca predecesorii săi din ultimii 25 de ani, a furat la greu, inclusiv 20.000 de euro, rest de plată după transferul lui Keseru.
Păi, dacă în ultimii 25 de ani oraşul a băgat multe milioane de euro pentru a-i îndestula pe toţi hoţii de la club, atunci nu de intervenţia DNA-ului au nevoie orădenii, ci de un batalion de medici psihiatri. Că trebuie să fii nebun să mai investeşti într-o echipă unde banii dispar mai ceva ca-n Triunghiul Bermudelor.
Există şi o veste bună: Anul acesta, pentru prima oară, fotbaliştii au apucat să mănânce un bogracs făcut de suporterii echipei, care i-au invitat la masă după un meci amical.