Bihorel

Concurs cu Dume: Ghici pentru a cui prietenă se pregăteşte un nou post la ABA Crişuri

Şeful de la ABA Crişuri, pesedistul Dorel Dume, fost pedelist, încearcă să facă uitat regimul liberal de tristă amintire.

În numai trei luni de directorat a mai angajat 18 oameni, evident, în urma unor concursuri foarte dure. Dar cea mai frumoasă mişcare abia acum urmează.

Dom’ director a programat un concurs pentru ocuparea postului de şef dispecerat, care va avea loc pe 25 februarie şi care, ştie toată lumea, va fi câştigat de Loredana Ionela Buz.

Bihorel crede că rezultatul examenului se cunoaşte de pe-acum fiindcă domnişoara Buz este extrem de apropiată de director, altfel nu se explică de ce acesta l-a şi forţat pe fostul şef al dispeceratului să iasă aşa de repede la pensie.

Exit mobile version