Domnul Mang ne-a explicat cât de benefic este referendumul și ce pericole ne pasc dacă nu suntem vigilenți. Iar ca să exemplifice grozăvia lumii, a dat exemplul unui individ care s-a supărat pe preot pentru că nu a vrut să-l căsătorească cu laptopul său.
Cunosc și eu situația asta scandaloasă și chiar aș vrea să o adâncesc. Nu doar că omul a vrut să se căsătorească, dar chiar a întemeiat o familie tradițională cu laptopul. Ba mai mult, au înfiat două mouse-uri și o tabletă și se părea că vor trăi fericiți până când sistemul de operare îi va despărți.
Numai că, într-o bună zi, care numai bună nu a fost, scula iubită, adică laptopul, i-a dat o leptospiroză de toată frumusețea, motiv evident de divorț.
Deci, a urmat un dureros proces de partaj, iar omul a rămas cu casa și laptopul cu husa. Și am încălecat pe-o șa și v-am spus punctul de vedere al domnului Mang.