La ARR Bihor mai toţi băieţii deştepţi care ieşeau cu chitanţierul să-i ardă pe şoferi au dosar penal făcut de DNA. Probabil aste e o chestie de nobleţe, din moment ce însuşi ministrul lor şi al Transporturilor, Relu Fenechiu, este urmărit penal, chit că momentan dosarele îi sunt ţinute sub obroc.
Sigur că la aşa şleahtă de oameni de bine trebuia adus un şef pe măsură, din miraculoasa rezervă de cadre a liberalilor din judeţ.
Drept urmare, acum treaba merge ca unsă, transportatorii sunt în extaz, şefii de la ARR au orgasm când fac monetarul la finalul zilei, iar alianţa USL a mai dat o palmă corupţiei.
Pentru că a evitat ca fel de fel de neaveniţi să pătrundă în acest sistem mafiot, vin şi eu cu nişte propuneri de bun-simţ pentru selectarea cadrelor de nădejde.
1. Se numeşte şef la ARR doar persoana care demonstrează că are certificat de interlop. Originea beiuşeană constituie un avantaj.
2. Pot promova în funcţii de conducere exclusiv cei care au dosar penal.
3. La dosarul de cadre, pe lângă poza faţă se va ataşa şi una din profil pentru a uşura munca poliţiştilor atunci când vin să-i aresteze pe slujbaşii prinşi luând mită.
4. Toţi slujbaşii puşi pe japcă se vor înscrie obligatoriu în PNL, pentru obţinerea imunităţii pe linie politică.
5. Angajatul care la sfârşitul anului nu poate demonstra că a furat minimum 50 de mii de euro va primi calificativul nesatisfăcător şi i se va desface contractul de muncă.
6. Nu se admite angajarea orfanilor. Asta pentru că sunt puşi în imposibilitatea de a trece afacerile din ARR pe numele rudelor.