Bihorel

Cine a fost primul? Cum a dat-o în bară decăniţa Facultăţii de Ştiinţe Economice

Ştie toată lumea că lauda de sine nu miroase a bine, dar nici lauda altora nu e tot timpul folositoare! A simţit-o pe pielea ei decăniţa Facultăţii de Ştiinţe Economice, Alina Bădulescu, care săptămâna trecută s-a trezit pusă la punct pe Facebook taman de către cel pe care îl numise „primul mentor, primul profesor, primul decan”, Gheorghe Olah.

Recent, acesta a împlinit 75 de ani, iar Bădulescu l-a invitat la Ziua Economistului, când a celebrat, pentru a doua oară în acest an, şi 25 de ani de existenţă ai facultăţii, ocazie cu care i-a decernat o plachetă pentru meritele de prim decan. Numai că nu Olah a fost primul decan, facultatea avându-i predecesori pe profesorii Teodor Jurcuţ şi Gheorghe Măhăra pe vremea când Ştiinţele Economice, împreună cu Filologia iar apoi cu Ştiinţele Juridice, formau o aceeaşi Facultate, de Litere şi Ştiinţe, ulterior de Ştiinţe Economice şi Juridice.

Olah a observat că dacă el ar fi considerat primul decan, facultatea ar împlini nu 25, ci doar 21 de ani. În finalul postării, venerabilul profesor a luat-o la mişto pe decăniţă, arătând că vorbele ei îi amintesc de o fostă studentă pe care, ca s-o ajute să ia 5 la examen, o întrebase cine a fost primul economist al lumii. Cum fata n-a ştiut despre Adam Smith, a întrebat-o cine a fost primul bărbat, în speranţa că măcar „fondatorul” Adam o va scoate din impas, dar studenta a răspuns ruşinată: Petrică.

 

Exit mobile version