Cherecheș și Nutriporkul

Când e vorba de putori, toată lumea se bagă în seamă. Deputata Florica Cherecheș a redeschis discuția despre mirosul emanat de firma de porci și a fost contrată de avocata instituției.

Pe fir a intrat și șefa de la APM, doamna Merce, care a explicat că rolul său și al instituției pe care o conduce este nul în această problemă.

De fapt, rolul e nul în toate problemele. Speranța orădenilor este ca, în 2017, avizul de mediu pe care-l emit cei de la Cluj să fie nefavorabil, chestie aproape imposibilă pentru că, spre deosebire  de porci, banii nu au miros.

Și, dacă cineva mai are vreo îndoială despre cum se dau aprobările acestea, o altă fermă amplasată la mai puțin de un kilometru de cea mai apropiată casă a primit aviz favorabil…


*
*