Ceea ce s-a şi întâmplat zilele trecute, când tinerii au avut o întâlnire cu şefii Universităţii, inclusiv cu rectorul Constantin Bungău, în care li s-a garantat că mai multe taxe vor fi reduse, iar una nouă, cea pentru parcarea în interiorul campusului, care îi viza pe studenţi şi profesori deopotrivă, va fi chiar eliminată.
Numai că săptămâna trecută, când taxele au fost bătute în cuie şi anunţate pe site-ul Universităţii, studenţii au aflat că taxa de parcare – 30 lei pe lună – a rămas intactă. Dându-şi seama cât de uşor au fost duşi de nas, de ruşine, nici n-au mai protestat. Bihorel crede că, drept răzbunare pentru profii lor, studenţii ar putea să facă reclamă parcărilor din campus în rândul orădenilor de rând, care poate le vor invada, dat fiind că sunt la doar jumătate de preţ faţă de cele din restul oraşului.