Aceştia s-au postat însă taman la intrare şi l-au enervat pe senatorul liberal Cristian Bodea, neratând ocazia să şi filmeze scena care a urmat. Pavel l-a întrebat pe Bodea dacă nu se pot saluta civilizat, la care senatorul a răbufnit: „Putem să ne salutăm, dar tu te bagi aici când ştii că vine Crin. Ce p… mea!”.
Ca să se asigure că vorbele lui Bodea vor intra în eternitate, pesediştii au şi distribuit pe YouTube, sub anonimat fireşte, filmuleţul pe care l-au intitulat „Senatorul PLM”, pe un cont numit „Senator Cristian Bodea”, unde au scris că acesta a fost „ales din greşeală”.
Bihorel nu se miră nici de unii, nici de alţii, şi se bucură că îi vede pe politicieni că măcar în campanie se înjură între ei. Că doar ştie toată lumea că după alegeri aceleaşi gânduri le vor avea exclusiv pentru alegători…