Cea mai lungă liniuţă din ţară, pe aeroportul Oradea

Pe aeroportul Oradea a avut loc un concurs de liniuţe. În sfârşit cei dornici de adrenalină au putut să-şi bage picioarele în acceleraţie până au ieşit pistoanele prin capotă. Şi asta fără să rişte să zdrobească maşini parcate prin cartiere sau, mai rău, pietoni care au ghinionul să le iasă în cale.

„O liniuţă cu maşina produce tot atâta adrenalină cât o linie, e drept, ceva mai scurtă, de cocaină”, a declarat un concurent care a dorit să rămână anonim.

Cu ocazia concursului s-a văzut starea proastă a pistei. Conform obiceiului, la eveniment a venit şi un echipaj de Poliţie, dar cum din păcate pe margine nu erau boscheţi în care să se pitească n-au putut aplica amenzi pentru depăşirea vitezei.


*
*