Bihorel

Ce-au fost şi ce-au ajuns! La Sorbonica 305 de indivizi au ajuns doctori honoris causa

La Sorbonica mii de oameni şi-au luat câte un doctorat. Şi asta fără să fie prinşi. Cum deja era banal să ai un doctorat la Universitatea din Oradea, Unchiu Maghiar s-a gândit să gâdile orgoliul fraierilor printr-o ofertă specială: honoreala.

Adică a dat la tot melteanu titlul de Doctor Honoris Causa. Când era în formă, fostul rector reuşea să facă într-o singură zi 39 de doctori honoris causa. Iar eu ştiu că pentru a fi în formă, avea nevoie de măcar două sticle de whisky. Pentru că sistemul acesta nu mai poate funcţiona la nesfârşit ar trebui introduse câteva criterii clare pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.

1. Nu se poate acorda titlul de Doctor Honoris Causa persoanelor care nu pot dovedi cu acte sau martori că au absolvit 8 clase primare.

2. Persoanele trecute de 70 de ani nu mai primesc titlul de Doctor Honoris Causa ci pe cel de doctor hormonis pausa.

3. Persoanele acuzate de plagiat vor primi titlul de Dottore Honoris Causa.

4. Doar persoanele cu activitate didactică pot primi acest titlu, aici incluzându-i şi pe instructorii de la şcoala de şoferi.

5. Pentru economii, roba este transmisibilă iar motivaţia şi laudatio se publică pe Twitter.

6. Orice doctor honoris causa poate urma gratuit cursurile de la Sorbonica în plus având prioritate la cazarea în cămine.

Exit mobile version