O, ce veste tristă pe membrii Partidului Antena 1,2,3! În Bihor au mai rămas doar doi membri de partid, pentru că al treilea, domnul Traian Bodea, e dus de acasă la Bucale, ca mare şef la ANIF.
Şeful lui Teofil Filimon, cel mai notoriu anonim din Consiliul Local, va îmbunătăţi din punct de vedere funciar cam tot ce mişcă în ţara asta.
Având în vedere că fondatorul partidului, domnul Voiculescu, e cu un picior în celulă şi cu celălalt la carceră, n-ar fi lipsit de interes ca şi puşcăriile să beneficieze de nişte îmbunătăţiri funciare. Adică, să mărească spaţiul de plimbare al ocnaşilor, iar curtea să se dreneze ca să poată fi utilizată şi pe ploaie.
Sunt convins că domnul Bodea va reveni în Bihor cu fruntea sus, numai să aibă grijă să nu-şi sucească gâtul cu această ocazie…