Premiile lui Bihorel

Totul pentru post: Directorul „liberal” al colegiului din Marghita, Marcel Sas, a trecut la PSD-işti

Deşi de la un director de şcoală dintr-un municipiu din Transilvania te-ai aştepta să aibă caracter, Marcel Sas, managerul Colegiului Naţional Octavian Goga din Marghita, şi-a dat cinstea pe ruşine fără să-i pese că nu se mai poate uita în ochii colegilor, vecinilor şi prietenilor. Intrat în PNL în 2007 şi propulsat apoi candidat la Deputăţie de liberali, omul a făcut recent stânga-mprejur, fugind la PSD cu câteva zile înaintea începerii campaniei pentru alegerile europarlamentare şi [...]

Profesorul de comedie: Mang zice că „Scrisoarea a III-a” a fost scrisă de… Caragiale (AUDIO)

Aburii victoriei de la europarlamentare i-a îmbătat criţă pe pesediştii bihoreni. Dovadă stă însuşi şeful organizaţiei, Ioan Mang, care a făcut o gafă demnă de şcoala de corecţie. Vorbind despre decizia liberalilor de a se alătura Partidului Popularilor în Parlamentul European, Mang a spus că scenele pe care le-a văzut la televizor, cu liberalii în prim-plan, sunt de-a dreptul comedie, ca-n „Scrisoarea a III-a de Ion Luca Caragiale”. Bineînţeles, greşeala făcută de prof.univ.dr. Ioan [...]

Retrospectiva săptămânii: De ce se mai iubeşte Cărţaşul cu PSD-iştii

„În campanie am constatat că pesediştii şi-au arogat meritele mele. Că ei au făcut drumul de Binş, că ei au avut ideea cu centura la Ştei. Nişte porci!”. „Da’ mai rămâneţi cu ei în alianţă?”.  "Păi, ce să fac?"... (mai mult…)

Sport cu dulcegării: Direcţia de Sport promovează reţete de prăjituri

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, instituţia care se ocupă mai ales cu sportul de masă din judeţ, are un stil original de a-i chema pe jurnalişti la conferinţele săptămânale de presă. În invitaţiile trimise pe adresele de e-mail ale redacţiilor se regăsesc mai mereu şi urări de bine, însoţite de câte o imagine jucăuşă, drăguţă, iar uneori chiar şi de câte o poezie „de sezon”, specifică anotimpului, însă fără nicio legătură cu subiectele anunţate că se vor discuta în [...]

Supărat, supărat sunt Doamne…

Cadrele didactice ale Facultăţii de Construcţii şi Arhitectură s-au ofuscat după ce BIHOREANUL a relatat că specialiştii firmei multinaţionale International Partner Büro au scanat 3D clădirile monumente din centrul Oradiei la comanda Primăriei. Nu de alta, dar şi ei au în dotarea facultăţii o sculă similară şi ar fi putut scana clădirile la un preţ chhiar simbolic. Universitarii n-au înţeles de ce Primăria nici măcar nu i-a întrebat dacă nu ar vrea ei să facă lucrarea, dar ce nu [...]

Beliţii cer răzbunare: În faţa taxei lui Ponta, oamenii de afaceri se compară cu oile

Federaţia Patronilor Bihor a protestat oficial săptămâna trecută împotriva introducerii „taxei pe stâlp” aplicate construcţiilor din Parcul Industrial. Şi a făcut-o în aşa fel încât să se simtă. Guvernanţii. După mai bine de o pagină de argumente economice pe înţelesul specialiştilor, reprezentanţii FPB şi-au încheiat epistola cu o zicătoare ciobănească, mai pe înţelesul politrucilor de Dâmboviţa. „Dacă vrei lână de la oi, le tunzi, nu le beleşti. E valabil şi pentru investitori şi [...]

Preoţi la amprentat: La pont, hoţii au spart seiful Protopopiatului Beiuş

Zilele trecute, preoţii ortodocşi din Ţara Beiuşului au fost convocaţi la Poliţie. Dar nu ca să cureţe instituţia de duhurile rele, cum s-ar aştepta lumea! Cei aproximativ 100 de slujitori ai Domnului au fost citaţi ca să fie amprentaţi într-o anchetă pornită încă din iarnă, când seiful din sediul Protopopiatului a fost spart, iar hoţii au fugit cu peste 80.000 lei, banii de salarii şi pentru plata facturilor de întreţinere. Ei bine, din câte a aflat Bihorel, din anchetă a reieşit că [...]

Premierul Răzgândeală: Vizita lui Victor Ponta la Oradea, o harababură

În penultima zi a campaniei, joia trecută, premierul Victor Ponta a trecut prin Oradea câteva ore, să-şi laude „realizările” şi să-şi mobilizeze susţinătorii. Probabil că intenţionat, ca să nu ştie adversarii pe unde ar putea da cu roşii după el, şeful PSD şi-a anunţat misterios descinderea, comunicând cu o zi înainte doar prezenţa la un miting electoral şi că ar putea face o vizită la o companie, care până la urmă s-a dovedit a fi Celestica din Borş. Turul fabricii a fost anunţat [...]

Secretul grănicerilor: De ce s-au format cozi de kilometri la frontiera Borş

Românii şi străinii care au trecut săptămâna trecută prin punctul de frontieră Borş au făcut eforturi serioase să rămână calmi. Şi asta deoarece cozile formate atât pe benzile pentru TIR-uri, cât şi pe cele destinate autoturismelor au ajuns să se întindă pe kilometri întregi şi la ieşirea din ţară, şi la intrare. Situaţia s-a repetat pe parcursul mai multor zile, iar când BIHOREANUL i-a întrebat de ce, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Oradea au susţinut că n-a fost vorba de niciun [...]
1

Frecuşurile lui Mălan: Viceprimarul s-a trezit cu maşina de serviciu zgâriată

Duşmanii au dreptate: viceprimarul Mircea Mălan o cam freacă! Obişnuit să parcheze în faţa Primăriei, Mălan îşi garează de o vreme Renault-ul la fereală, în curtea interioară, pentru că acesta are portiera din dreapta spate zgâriată de la rezervor până dincolo de mâner, ceea ce nu dă bine la imagine. Deşi este singurul utilizator al maşinii, pentru că nu are şofer de serviciu, viceprimarul neagă totuşi că ar avea vreo legătură cu semnele de „bună purtare” de pe caroseria acesteia. [...]

Şef de şef: Angajaţii unei asociaţii de proprietari din Ştefan cel Mare se cinstesc cu salarii şi premii mari

Aveţi un copil şi nu ştiţi ce să-l sfătuiţi ca să aibă succes fără să plece din ţară? Faceţi-l şef de asociaţie de proprietari! Membrii Asociaţiei Speranţa 151 din Bulevardul Ştefan cel Mare 79, de pildă, au avut surpriza să afle că angajaţii lor câştigă mai bine decât majoritatea celor care le plătesc salariile. Salariul brut al administratorului de aici e de 3.000 lei, cel al preşedintelui de 2.800 lei, un casier primeşte un salariu brut de 2.400 lei, iar un cenzor 1.700 lei. [...]

La coadă de nevoie: Suporterii CSM, puşi să aştepte în faţa porţilor închise ale Arenei Antonio Alexe

Echipa de baschet a CSM Oradea atrage tot mai mulţi fani la Arena Antonio Alexe, mai cu seamă când e vorba de meciuri cu miză, precum cele de săptămâna trecută cu Mureşul, din semifinalele Ligii Naţionale. Atât partida de marţi, cât şi cea de miercuri, a fost programată să înceapă la ora 18.45, accesul în sală fiind anunţat ca posibil de la 17.30. Fanii s-au dus din timp la Arenă, dar degeaba, căci au stat în faţa porţilor închise. Dacă în prima zi au trebuit să aştepte până pe la [...]

Dorel online: Un muncitor a lăsat fără internet firmele de pe şoseaua Borşului

Dorel a lovit din nou! Miercurea trecută, toate firmele de pe şoseaua Borşului şi chiar până la graniţa cu Ungaria au rămas fără internet mai bine de trei ceasuri, după ce un Dorel a dat cu scula unde nu trebuia. În jurul orei 13, un muncitor care săpa în zona podului CFR a nimerit în fibra care alimentează consumatorii RDS din toată zona industrială. Ca norocul, spre sfârşitul orelor de program, pe la 16.30, defecţiunea a fost remediată. În vreme ce unii oameni i-au mulţumit [...]

Plagiat la itinerar: Constantin Butişcă, acuzat că a plagiat o parte din Ghidul Practic al Oradiei

Cine ar fi crezut că Ghidul Practic al Oradiei, lansat recent în cea de-a şasea ediţie, ar putea fi ţinta unor acuze ruşinoase? Semnatarul ghidului, Constantin Butişcă, este acuzat de un coleg inginer, Alexandru Pop, de plagiat. Reclamantul susţine că încă din 1995 i-a dat lui Butişcă şase planşe cu itinerarii pietonale de o zi din Oradea, cu tot cu hărţile străzilor, planşe care au şi fost publicate, începând din 1996, în fiecare ediţie a cărţii. „M-a „recompensat”, ca autor, cu [...]

Drum bum! Constructorii de pe DN79 n-au trasat marcajele pe ruta Oradea-Nojorid

Prefectura Bihor anunţa cu mândrie, pe 7 mai, finalizarea lucrărilor de asfaltare a DN 79 pe tronsonul de la ieşirea din Oradea până la intrarea în Nojorid. Din păcate, executate în pas alergător numai ca să dea bine înaintea alegerilor europarlamentare, reparaţiile în valoare de 2 milioane lei încă pun în pericol viaţa participanţilor la trafic. Dacă înainte şoferii făceau slalom printre cratere riscând să intre pe contrasens, acum rulează mâncând pământul, fără să ştie măcar când [...]

Abramburica la atac: La Oradea, Ecaterina Andronescu l-a născocit pe „marele filozof Nicolae Noica”

Fost ministru al Educaţiei în mai multe rânduri, pesedista Ecaterina „Abramburica” Andronescu a făcut săptămâna trecută o vizită la Oradea, pentru a-şi promova candidatura la Parlamentul European. În turneul electoral, ea a susţinut şi o conferinţă la Universitate, pe teme de educaţie, dar cam politizată, în care n-a ezitat să arate cât de bine pregătită este în domeniu. Atâta doar că a mitraliat cu greşeli, putând fi auzită cum „trebuie să luăm în consideraţie” cursurile online, că [...]

Orbul găinii: Şeful AIO vrea să pescuiască în parcarea supraterană

Premiul se acordă lui Cristian Beltechi, şeful Administraţiei Imobiliare a Oradiei, care urmează să preia de la Administraţia Domeniului Public noua parcare supraetajată construită în spatele Tribunalului. Beltechi pare că a dat în orbul găinilor: după ce BIHOREANUL a scris că în ziua deschiderii apa băltea pe alei şi chiar şi în locurile de parcare şi că maşinile derapau ca pe derdeluş, ceea ce înseamnă că sistemul de canalizare al parcării e ciur, şeful AIO a negat cu tupeu problemele, [...]

Închis, primim marfă!

În rarele momente în care felicită pe cineva, primarul Ilie Bolojan o face folosind invariabil expresia „Aţi făcut o treabă bună!”. Pentru angajaţii municipalităţii care au birourile la primul etaj al clădirii Primăriei, acest înţeles al cuvântului „treabă” e singurul posibil, căci pentru orice alt fel de „treabă” sunt nevoiţi fie să coboare două etaje până la toaleta cantinei, fie să urce unul până la cea aflată pe holul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. [...]

Sfatul lui Csongor: UDMR-istul i-a spus noului city manager, Eduard Florea, să aibă grijă ce semnează…

Eduard Florea, ex-directorul economic al Primăriei, a fost felicitat săptămâna trecută de colegi şi de aleşii locali pentru promovarea concursului de city manager. Fie se bucurau sincer pentru el, fie că scapă de el, consilierii locali au ţinut să îi strângă mâna funcţionarului şi să îi ureze „baftă” în noul post la şedinţa extraordinară de joi. Cea mai originală urare i-a aparţinut udemeristului Ritli Laszlo Csongor, care - parafrazând un banc - l-a sfătuit pe Florea cu privire la [...]

Vedeta MRU: La Oradea, fostul premier a împărţit autografe fără ca acestea să-i fie cerute

Prezent în Bihor zilele trecute pentru a se promova pe sine şi pe colegii candidaţi înaintea alegerilor europarlamentare, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, acum şef la Partidul Forţa Civică, a ţinut şi o conferinţă de presă la sediul filialei locale, în care, previzibil, a înşirat calităţile propriei formaţiuni şi l-a ironizat pe premierul „dottore” Victor Ponta. La final, MRU le-a dat ziariştilor şi câte un autograf pe cărţi poştale imprimate cu chipul şi numele său, pe care era [...]