Premiile lui Bihorel

La ţară merge: Poliţistul local care s-a bătut cu colegii la un botez s-a „transferat” în Oşorhei

Vă mai aduceţi aminte de fostul poliţist local Andrei Berde, remarcat nu prin modul în care aplica legea în Oradea, ci prin pumnii pe care i-a aplicat propriilor lui colegi, la un chef de botez unde era chiar naş? În februarie, tânărul a fost dat afară de la Poliţia Locală Oradea, după ce a picat un examen de concurs. Dar s-a reorientat rapid, căci de o lună este iar poliţist local, nu în Oradea, ci în Oşorhei, comună ce şi-a înfiinţat acum un astfel de serviciu. Cum dosarul lui Berde [...]
1

Eroul Casanova: Medicul Sorin Ianceu se hărţuieşte cu un binşan care l-a prins cu nevasta pe „acoperişuri”

Îl ştiţi, desigur, pe doctorul beiuşean Sorin Ianceu, chirurgul ajuns celebru după ce a scăpat teafăr după tragedia aviatică din Apuseni. Nu ştiţi, însă, faptul că, în loc să-şi vadă de bisturiu, Ianceu se hărţuieşte în dosare cu un binşan care-l prinsese cu nevasta pe „acoperişuri”. Ei bine, în urma incidentului cu pricina, încornoratul a ajuns şi inculpat, căci medicul şi-a făcut rost de ghips pe mână şi un certificat medico-legal care atestă că are nevoie de 25 de zile de îngrijiri [...]

Şantier electoral: Lucrările la drumul Marghita – Tăşnad au durat până şi-a făcut Cornel Popa poză (FOTO)

În urmă cu o lună, în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare, un liberal din Marghita anunţa cu mare pompă pe pagina sa de Facebook faptul că preşedintele CJ Cornel Popa a dat startul la lucrările pentru modernizarea drumului judeţean Marghita - Tăşnad. Ba a mai şi postat fotografii cu proiectul drumului şi utilajele firmei Selina care lucrau de mama focului la marginea oraşului. Ei bine, forfota a durat doar cât să se pozeze şeful judeţului cu constructorii şi ştabii [...]

Flori de tei, flori de tei: Un orădean şi-a folosit dubiţa la cules de tei

La ce îţi poţi folosi dubiţa din dotare? La cules de flori de tei! S-a convins şi Bihorel, vinerea trecută, când a surprins un bărbat care îşi parcase maşina sub un copac, pe Calea Borşului, şi-a sprijinit o scară de ea, s-a urcat frumos pe plafonieră şi s-a pus pe recoltat! Bihorel îl felicită pe orădean pentru ingeniozitatea de care dă dovadă şi îl dă exemplu pentru vandalii care, chiar dacă nu se aleg cu nicio roadă, rup crengile ca apucaţii. Poate pentru că nu pot uita vremurile [...]

Războiul curcilor: Un beiuşan reclamă peste tot că şeful pieţei îşi lasă curcanii şi lemnele în stradă

Anul trecut, în decembrie, un beiuşan - Mihai Ille - îşi pâra vecinul de peste drum, Dan Ardelean, nimeni altul decât şeful Pieţei Beiuş, că îşi creşte curcanii şi găinile pe un teren neîngrădit, iar zburătoarele îi zgâriau maşina parcată pe marginea străzii. Nemulţumit, stăpânul maşinii l-a reclamat atunci pe Ardelean la Poliţie, la Parchetul local, ba chiar şi la DNA. Bihorel a aflat însă că scandalul nu s-a stins ci, dimpotrivă, continuă şi azi. Şeful pieţarilor binşeni îşi ţine în [...]

Cadouri otrăvite: Salariaţii din Primărie s-ar putea trezi cu salariile reduse

Primele de vacanţă ale salariaţilor Primăriei ar putea consta vara aceasta într-o... reducere de salarii. Echipa de control a Curţii de Conturi care verifică registrele de anul trecut ale municipalităţii are dubii asupra modului în care contabilii Primăriei au calculat reîntregirea în două tranşe a salariilor bugetarilor în două trepte, cu procentul de 8% şi apoi cu 7,4%. Inspectorii susţin că la stabilirea salariului la care se aplică indexarea, municipalitatea nu trebuia să ia în [...]
1

Examene… fără fir: În ce constau afacerile „copiştilor” din Oradea

Cum se apropie sezonul examenelor de Bacalaureat şi studenţeşti, în jurul şcolilor şi facultăţilor din Oradea se dezvoltă afacerea „copiştilor”. Copacii sunt tapetaţi cu anunţuri prin care întreprinzătorii anunţă că vând sau închiriază căşti pentru copiat, lăudându-le ca fiind „profesionale, nedetectabile, fără fir, se aude perfect, uşor de folosit la bac, licenţă sau examene”. Bineînţeles, afişele au şi numerele de telefon unde se pot face comenzile speciale. Asta spre disperarea [...]

Amendă cu repetiţie: Un orădean a încasat două amenzi, dintre care una inventată, de la acelaşi echipaj de poliţişti

Poliţia nu se satură să dea amenzi, aplicând mai multe unui contravenient la o singură încălcare a legii. A păţit-o marţea trecută un orădean care, cărând nisip cu o autoutilitară, a fost tras pe dreapta, pe strada Izvorului, de către un echipaj format dintr-un agent de la Poliţia Locală şi unul de la Ordine Publică. Cum nu avea prelată la camionetă, omul a fost ars de poliţistul local cu 500 lei pentru că încărcătura se putea scurge pe drum. Deşi şi-a recunoscut pe loc vina şi în [...]
3

Cel mai tare din parcare: Rectorul Bungău i-a păcălit pe studenţi că nu vor plăti parcare în campus

Pentru studenţii orădeni, ziua păcălelilor s-a repetat în plină vară. În ultima şedinţă de Senat, supăraţi că taxele pentru următorul an universitar n-au fost discutate şi cu ei înainte de a fi supuse votului, studenţii senatori au vrut să părăsească întâlnirea, gest care ar fi lăsat şedinţa fără cvorum, aşa că profesorii i-au convins să rămână promiţându-le că vor fi chemaţi la negocieri. Ceea ce s-a şi întâmplat zilele trecute, când tinerii au avut o întâlnire cu şefii Universităţii, [...]

Afum-o, Flore! Un sătean din Vîrciorog şi-a făcut o afacere din arderea ilegală a gunoaielor

Aerul de Vîrciorog este atât de tare încât numa’ că nu le blochează plămânii vizitatorilor comunei. Dar nu cu ozon, ci cu fum. Departe de ochii autorităţilor de mediu, pe unul din dealurile satului Fîşca, un localnic întreprinzător a pus la cale o mică afacere de familie: omul aduce de la Aleşd camioane de mizerii, bidoane şi deşeuri plastice, pe care le arde în aer liber. În zilele în care face foc, fumul negru şi mirosul înecăcios de plastic ars umple tot satul, iar peste noapte [...]
1

Oradea (tot mai) roşie!

Gata cu galbenul în Oradea! Pentru că în discuţiile repetate şi prelungite purtate de municipalitate cu arhitecţii, cele două părţi nu au reuşit să se pună de acord cu privire la „o culoare a oraşului”, Primăria va comanda un studiu despre cum vor fi vopsite, la finalul lucrărilor, cele 120 de blocuri din toate cartierele cuprinse în programul de reabilitare termică. Conform proiectelor aprobate de Consiliul Local, paleta cromatică a faţadelor de blocuri a fost limitată până în prezent, [...]

Burse pentru neamuri: Fiica decăniţei Floare Chipea, acuzată că a primit o bursă pe pile

Numele unui nou „sorbonel”, lector al Universităţii din Oradea, circulă pe o listă a piloşilor care pun mâna pe banii europeni. Lavinia Onica-Chipea, lector la Facultatea de Drept şi totodată fiica decăniţei de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, a ajuns printre cei 40 de bursieri postdoctorali ai Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, pe care un istoric din Târgovişte, Elena Dragomir, îi acuză că singurul lor merit este doar acela că au [...]
1

Edili pentru viitor: Copacii din Parcul Salca vor face umbră abia peste ani buni

Săptămâna trecută, Primăria orădeană a inaugurat un nou parc, amenajat pe 3,4 hectare în zona Salca, între malul stâng al Peţei şi strada Meiului, lângă Lotus Center. Iniţiativă lăudabilă, mai cu seamă că în Nufărul şi Velenţa nu prea sunt foarte multe spaţii verzi, atâta doar că de investiţia recent finalizată se vor bucura, eventual, copiii copiilor noştri. Copacii plantaţi sunt puieţi, având trunchiurile ceva puţin mai groase decât un deget şi abia un metru înălţime, aşa că până [...]

Mona vămuieşte: Cine şi de ce vrea să mute Direcţia Vamală de la Oradea la Cluj

Este o doamnă pe nume Mona Barbul, şefă peste Direcţia Regională Vamală Cluj, cu sediul la Oradea. N-o ştiţi, pentru că nu-i de prin partea locului, fiind „teleportată” politic de la Satu Mare, fără alt concurs decât unul de împrejurări. Ea are ca principal merit faptul că e verişoara micului baron penal Ovidiu Silaghi (ex-PNL, azi PSD) iar ca background funcţia de şefă a Vămii Petea, o adevărată şcoală de dans pe sârmă şi bune maniere în tranzitul ilegal de mărfuri. Bihorel a aflat [...]

Maxim am spus! Cum pune tălpi proiectului Aparegio primarul din Finiş

Dacă nu-i poţi bate, măcar ia-le banii! Finanţate prin proiectul Aparegio cu fonduri europene, lucrările de construire a aducţiunii de apă pentru oraşul Beiuş din izvorul Feredeu, aflat pe teritoriul comunei Finiş, s-au poticnit la doar o săptămână de la demarare. După un an de zile în care a refuzat să elibereze avizul de construire, fapt pentru care firma Hidroconstrucţii Sebeş a cerut şi obţinut documentul nu de la Primăria Finiş, ci de la Consiliul Judeţean, edilul comunei, Ioan Man, [...]
1

Spălătorie la piaţă: Pieţarii din Rogerius se comportă ca la uşa cortului

Situaţiile extreme cer măsuri extreme. Pieţarii din sectorul legume-fructe din Rogerius s-au mutat într-un cort pe structură metalică în parcarea Spitalului Municipal din cauza lucrărilor de transformare a Pieţei Rogerius într-un centru comercial agricol. Deşi sunt cam înghesuiţi, negustorii s-au făcut comozi în noua locaţie, ba chiar o privesc ca pe propria curte. Dovada? Unul dintre ei s-a apucat săptămâna trecută să-şi spele maşina chiar lângă cortul cu pricina, făcând o ditamai balta [...]

Mai veniţi pe la noi! Centrul de informare turistică funcţionează… româneşte

Cu o întârziere de ani buni faţă de alte oraşe româneşti, din primăvară Oradea şi Bihorul au primul centru de informare turistică. Amplasat în centrul urbei, lângă Teatrul Regina Maria, şi dotat până şi cu puncte info-touch, centrul funcţionează însă cât se poate de româneşte. Orarul de funcţionare este unul „bugetar”, adică de la 8 la 16, de luni până vineri, iar în rest, inclusiv în weekend, când sunt mai mulţi turişti care să aibă nevoie de recomandări, este închis. Aşa că, dacă [...]

Consecvenţă de aleşi: Consilierii judeţeni votează în secret altfel decât susţin pe faţă

Aleşii bihorenilor au două feţe: una pe care şi-o arată public şi o alta, de toval, pe care o de obicei o ascund, dar care se vede din când în când fără ruşine, cum s-a întâmplat şi la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, desfăşurată vinerea trecută. Când s-a pus problema să voteze reprezentanţii CJ în consiliile de administraţie de la Biblioteca Judeţeană şi Asociaţia Bihor Agro Business (Mircea Jacan, respectiv Andrei Reştean) şi pe cei cinci membri ai comisiei însărcinate să [...]

Asigurări la mişto: Cum îi „ejectează” CAS pe adolescenţii aproape de majorat din listele de asiguraţi

Aveţi în familie un adolescent în pragul majoratului? Verificaţi-l! Nu pentru prostiile vârstei pe care le-ar putea face, ci pentru mizeriile birocratice de care poate avea parte. Săptămâna trecută, cu câteva luni înaintea împlinirii vârstei de 18 ani, o elevă din Oradea care se îmbolnăvise de o viroză s-a prezentat la medicul de familie, de unde a aflat că a fost scoasă de Casa de Asigurări de Sănătate de pe listele cu pacienţi asiguraţi. Altfel spus, era bună de plată pentru toate [...]

Muncim, să trăiţi! Sorboneii au acceptat fără comentarii să lucreze mai mult pe aceleaşi salarii

Nu mai este un secret pentru nimeni că Universitatea din Oradea este oricum, numai bogată nu. În urmă cu un an, de teama unei restructurări, senatorii universitari au respins un proiect prin care la toate facultăţile cu deficit cadrele ar fi urmat să lucreze, cu aceleaşi salarii, la normele maxime prevăzute de lege, adică 15 ore pe săptămână. BIHOREANUL a relatat atunci că proiectul a fost respins din cauza „sorboneilor” de la Medicină şi de la Ştiinţe Economice. Săptămâna trecută, [...]