Premiile lui Bihorel

Ţăran cu menajeră: Preşedintele asociaţiei urbariale din Chişcău, acuzat că toacă subvenţiile anuale

Scandal monstru în Asociaţia Urbarială Crăiasa din Chişcău, după ce sătenii au descoperit că bănetul primit anual ca subvenţii pentru îngrijirea păşunilor, sute de mii de lei, este tocat de preşedintele composesoratului, Sorin Criste, pe lucrări fictive ori cu muncitori aleşi doar din rândul celor care acceptă să împartă câştigul cu el. De când conduce Asociaţia, omul, în viaţa de zi cu zi slujbaş la o fabrică de alcooale, şi-a tras tractor, maşină, şi-a renovat casa, ba chiar şi-a [...]

Traducere de baltă: La prezentarea CSM U Oradea, organizatorii au dat-o în bară cu translatorul

Noua echipă de baschet a CSM Oradea a fost prezentată public, miercurea trecută, la Teatrul Regina Maria, într-un eveniment ce s-a vrut a fi elegant, la care au participat invitaţi precum primarul oraşului, Ilie Bolojan, şi rectorul Universităţii, Constantin Bungău. Organizatorii au dat-o, însă, în bară, cu alegerea traducătorului - o adolescentă pe nume Bianca, ascunsă undeva pe scenă - care avea misiunea să traducă în engleză, pentru jucătorii străini, întrebările prezentatorului [...]

Un spectacol pierdut: Actriţa Iarina Demian acuză Teatrul Regina Maria de lipsă de profesionalism

Ajuns la a doua ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea nici n-a început că a şi stârnit deja un scandal în lumea artistică, şi încă la nivel naţional. Motivul e de toată jena: la mijlocul lunii iunie, cu două săptămâni înaintea termenului-limită pentru înscrierea spectacolelor în secţiunea de concurs, actriţa Iarina Demian de la Teatrul Lucia Sturza Bulandra din Bucureşti a trimis organizatorilor orădeni, în calitate de preşedinte al Fundaţiei artEST şi de producător, un [...]
1

Mansarda şi procurorii: La Tribunalul Bihor actele dispar ca-n Dosarele X

O banală mansardă ridicată de o familie din Popeşti la locuinţa tip duplex împărţită cu o altă familie a devenit motiv de procese şi dosare penale atât pentru reprezentanţii Primăriei comunale, cât şi pentru proprietari, după ce tavanul şi pereţii imobilului vecin şi lipit de al lor au crăpat. Motivul? Vecinii îşi dăduseră acceptul doar pentru repararea acoperişului, nu pentru supraînălţarea casei, dar ceilalţi proprietari l-au modificat astfel încât un zid se surpă, iar jumătatea lor de [...]

Ajutaţi cu de-a sila: Primăria va reabilita forţat şi blocurile orădenilor care s-au răzgândit şi le va lua apoi banii

Aleşii orădenilor se întrunesc săptămâna aceasta în şedinţă extraordinară pentru a rediscuta reabilitarea a 120 de blocuri din oraş. La cererea asociaţiilor de proprietari, municipalitatea a comandat deja proiectele tehnice, dar dintr-o dată s-a trezit că locuitorii din vreo 40 de blocuri nu pot depune toate actele pentru obţinerea cofinanţării europene fiindcă unii dintre vecinii lor s-au răzgândit şi refuză să-şi plătească partea lor de contribuţie, care variază între 2.000 şi 3.000 [...]

Descălecatul lui Stănel: Administratorul special al CET se mută la vilă în Oradea

O fi ceva în apă, în aer sau în pălinca de prună, dar cine vine în Ardeal nu mai pleacă! Adus în urmă cu un an tocmai de la Brăila pentru a gestiona CET-ul aflat în insolvenţă, Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale, s-a hotărât să se stabilească în Oradea. Găzduit de municipalitate într-un apartament din strada Moldovei, Necula este în curs de mutare într-una dintre cele cinci vile din strada Făcliei pe care Primăria le-a preluat de la firma Impact. Omul a cerut un [...]

Altul la rând: Secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, sub lupa procurorilor

Nici nu s-a terminat ancheta în cazul juristei şefe de la Primăria Oradea, Eugenia Borbei, suspendată aproape un an pe motiv de abuz în funcţie, că administraţia locală e zguduită de un nou scandal penal. Secretarul municipiului, Ionel Vila, a ajuns şi el în atenţia procurorilor pentru că, la o petrecere, oleacă binedispus fiind, i-ar fi promis edilului din Paleu, Somogyi Ludovic, că-l va ajuta să scape dintr-un dosar penal în care acesta este anchetat pentru trântirea unei [...]
1

Provocare ca gheaţa: Edilii orădeni nu au acceptat Ice Bucket Challenge (VIDEO)

În ultimele săptămâni, un nou trend a acaparat internetul. Iniţiată cu scopul de a strânge fonduri pentru găsirea unui leac pentru scleroza laterală amiotrofică (ALS), Ice Bucket Challenge, adică provocarea găleţii de gheaţă, a găsit adepţi printre cei mai bogaţi şi faimoşi oameni ai planetei. De la fostul preşedinte SUA George Bush şi miliardarii Bill Gates şi Mark Zuckerberg, până la sportivii Neymar jr., David Beckham şi LeBron James, o mulţime de celebrităţi şi-au aruncat în cap [...]
1

Hărțuială la Antifraudă: Inspectorii de pe lista neagră a şefilor sunt detaşaţi în celălalt capăt de ţară

Frecuşuri la Direcția Antifraudă Oradea unde, mai nou, inspectorii ajunși pe lista neagră a șefilor sunt detașați peste noapte taman în celălalt capăt de țară. După cum a aflat Bihorel, este vorba de cel puțin opt persoane, printre care şi Vasile Oraș și Mihai Mărculescu, luați la ochi încă de la bun început din cauza trecutului „rușinos”, de foști comisari la Garda Financiară. Cum oamenii n-au fost prinși călcând pe bec, ba dimpotrivă, și-au făcut treaba cu rezultate bune, șefii [...]
1

Miliţieni cu dublă măsură: Primarul Ilie Bolojan, nemulţumit de felul în care Poliţia Locală împarte amenzile

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă! Primarul Ilie Bolojan s-a convins şi el că Poliţia Locală reacţionează la neregulile din oraş după criterii dubioase. Edilul s-a plâns apropiaţilor că în vreme ce în cazul drapelului secuiesc arborat de Laszlo Tokes în balconul cabinetului europarlamentar subalternii săi au reacţionat cât se poate de prompt, în cazul blocului cu patru etaje ridicat fără autorizaţie de milionarul Ioan Micula în curtea propriei vile s-au sesizat abia după jumătate de [...]

Percheziţie la Consiliu: Fostul şef al juriştilor din CJ Bihor, Nicolae Blaj, luat la puricat de procurori

Nicolae Blaj, fostul șef al juriştilor din Consiliul Județean Bihor, implicat de-a lungul timpului în mai multe licitații trântite în favoarea unor firme de casă și dezvăluite de BIHOREANUL, are, mai nou, probleme penale. Juristul, în timpul liber - de fapt, cam tot timpul - patron de firmă de consultanță în achiziții, beneficiară a mai multor contracte cu primării comunale, a avut recent o mică vizită din partea „organelor”. Echipe de procurori și polițiști au descins la biroul său [...]
2

Maşinuţa lu’ Şefuţa: La ce truc penibil a recurs directoarea Direcţiei Vamale Oradea

Truc penibil al directoarei Direcţiei Regionale Vamale Oradea, Mona Carla Barbul, pila din Satu Mare pusă de baronul penal Ovidiu Silaghi (fost PNL, acum PSD-ist) la şefia instituţiei pe care preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, vrea s-o mute la Cluj. Miercurea trecută, către finalul protestului desfăşurat după orele de program de angajaţii Direcţiei - nemulţumiţi că mutarea îi va pune pe drumuri, despărţindu-i de familii, sau că îi va lăsa de-a dreptul şomeri, şi care pentru bugetul [...]

Partidul şi bovinele: Viceprimarul Ovidiu Mureşan zice că guvernul „îşi face treaba în agricultură”

Vreme de cinci ani nu a cutezat nimeni să politizeze manifestările din cadrul Târgului Agro Bihor. Asta până vinerea trecută, când - invitat să ţină un speech - preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, i-a felicitat pe organizatori şi a spus că regretă că niciunul dintre guvernele care s-au perindat la conducerea ţării nu şi-a făcut datoria faţă de agricultură şi agricultori aşa cum ar fi trebuit. Poftit apoi şi el la microfon, imediat după Popa, viceprimarul PSD-ist Ovidiu [...]
1

Micula şi Măria: Sala de nunţi amenajată de Ioan Micula poartă numele Reginei Maria… scris greşit

Milionarul Ioan Micula a scos toţi aşii din mânecă pentru nunta fiicei celei mari, Olivia, care a avut loc sâmbăta trecută. Evenimentul s-a ţinut în fostul restaurant Transilvania, transformat - cu preţul unei amenzi, al unei plângeri penale şi al unui proces, asta pe lângă banii investiţi - în sală de nunţi. Localul aflat în Piaţa Ferdinand şi având în faţa sa statuia Reginei Maria a fost rebotezat, în ton, cu denumirea „Queen Mary - Restaurant & Ballroom”. Proprietarul s-a ferit [...]
1

Bănci pentru Sorbonica: Cum stă prost cu banii, Universitatea din Oradea s-a dotat cu multe bănci… de şezut

Se ştie că Universitatea din Oradea o duce oricum, numai bine nu, din punct de vedere financiar. Drept urmare, nu mică a fost mirarea săptămâna trecută când în campus a descins o încărcătură de mare importanţă: un TIR cu bănci. Bineînţeles, bănci de şezut, care înlocuiesc vechiturile din anii 90, deşi, la drept vorbind, Universităţii i-ar fi priit mai bine o bancă ori mai multe care să-i dea credite pentru plata salariilor. Dar tot răul e spre bine: odată golit camionul, mai-marii [...]

Vacanţă de vis: Viceprimarul Ovidiu Mureşan a împărtăşit cu fanii poze de familie, profesionale, făcute în Turcia (FOTO)

Orădenii care i-au dat „like” viceprimarului Ovidiu Mureşan pe pagina sa de Facebook au putut afla, la începutul săptămânii trecute, că vicele e back in business. Mai pe româneşte, că s-a întors dintr-o vacanţă petrecută în Turcia, concediu „binemeritat”, după cum însuşi vicele a scris. Păi da, că doar nu-i uşor să tai panglici şi să zâmbeşti la poze zi de zi, la tot felul de evenimente! Ciudat e că Mureşan a simţit nevoia să împărtăşească tuturor fanilor amintirile sale din concediul [...]
1

Parchet fără internet: Purtătorul de cuvânt al Parchetului Oradea spune că instituţia nu are nici e-mail, nici internet

Premiul „Parchet fără internet” se acordă purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Cristian Mihai Butaci, pentru condiţiile primitive în care lucrează. Vinerea trecută, când un reporter al BIHOREANULUI l-a contactat pentru a-i solicita informaţii despre o anchetă, procurorul s-a rezumat să citeze articolul 25 din Ghidul privind relaţia cu mass-media, care spune că nicio informaţie dintr-o anchetă nu poate fi făcută publică decât după începerea urmăririi [...]

Lucica, şefa! Lucia Varga conduce PNL Satu Mare

După ce în urmă cu doi ani visa să devină preşedintele organizaţiei judeţene Bihor a PNL, în locul lui Cornel Popa, fosta ministră a Apelor, Pădurilor şi Pescuitului din Guvernul USL, bihoreanca Lucia Varga, şi-a văzut visul cu ochii. Deocamdată, însă, doar pe jumătate. Printr-o decizie luată pe 18 august de conducerea centrală a partidului a fost numită să coordoneze provizoriu activitatea filialei din judeţul Satu Mare, în locul unui alt fost ministru USL-ist, Ovidiu Silaghi, care a [...]

Adio, vamă! În ciuda promisiunilor făcute de politicieni, Bihorul rămâne fără Direcţia Vamală

Regionalizarea inventată de fostul premier Emil Boc şi transpusă acum în operă, pe tăcute, de actualul vicepremier Liviu Dragnea lasă Bihorul fără Direcţia Vamală şi pune fie pe drumuri, cu naveta pentru Cluj, fie pe liber, ca viitori şomeri, zeci de angajaţi ai instituţiei. După ce acum vreo doi ani a fost înfiinţată Direcţia Regională Vamală Cluj, dar printr-un artificiu sediul a fost păstrat, în ciuda denumirii, la Oradea, săptămâna trecută, preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a [...]
2

Împăratul cel lacom: Șpăgarul Romanul s-a cerut în concediu medical de la spital

Hotărât lucru, prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Constantin Romanul, are tupeu cât casa lui de mare. Prins în flagrant şi reţinut de procurori pentru că lua şpagă de la studenţi ca să-i treacă examenele, „Împăratul”, cum era supranumit stomatologul la Sorbonica, a reuşit să evite arestarea preventivă mulţumită colegilor cardiologi care i-au dat acte că suferă de inimă, ceea ce i-a asigurat o variantă mult mai comodă de a-şi petrece timpul până la judecată, şi anume în arest la [...]
1