Premiile lui Bihorel

OTL, maşină mică: Operatorul de transport în comun a vândut bilete dintr-o… Dacie

De Ziua Morţilor, OTL a vrut să se asigure că toţi călătorii care folosesc autobuzele pe traseul spre şi dinspre Cimitirul Municipal Rulikowski circulă regulamentar, cu bilete ori abonamente. Drept urmare, reprezentanţii OTL au anunţat că, pe 1 noiembrie, orădenii vor avea un punct mobil de vânzare a biletelor amplasat lângă Cimitir. Nimeni nu s-a gândit, însă, că acesta va fi chiar pe roţi. În duminica respectivă, un angajat al regiei de transport a vândut bilete dintr-o Dacia [...]

(Par)care pe care: Un loc de parcare din Oradea a fost adjudecat cu 2.800 de lei pe an

Prostia şi domnia se plătesc! Trei orădeni din strada Fagului au reuşit performanţa să transforme cei 12 metri pătraţi de asfalt din curtea blocului în cea mai scumpă parcare din România. Preţul unui abonament de parcare la domiciliu este de 100 lei pe an, iar locurile dintre blocuri se licitează numai dacă membrii asociaţiei nu se pot împărţi pe ele. Pornind de la asta, locul de parcare cu numărul 6 din curtea blocurilor de pe strada Fagului a fost supralicitat de trei vecini până [...]
1

Sofronie, eligibilul: Episcopul Sofronie Drincec a fost nominalizat pentru funcţia de mitropolit al Banatului

Episcopul Bihorului, Sofronie Drincec, a primit joia trecută, la trei zile după ziua sa, cel mai frumos cadou pe care şi-l dorea. Prea Sfinţitul a fost nominalizat, de către Sinodul Mitropolitan al Timişoarei, drept candidat eligibil pentru funcţia de mitropolit al Banatului. Sofronie va concura cu episcopul Caransebeşului, Lucian Mic, şi poate şi cu arhiepiscopul Ioan Selejan al Covasnei şi Harghitei. Apropiat al liderului PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, Mic se bucură [...]
1

Misiune în altar: Preotul Gheorghe Nemeş le-a predicat enoriaşilor cu cine să voteze

Pe popa Gheorghe Nemeş de la Biserica Albastră din Oradea îl cunoaşte tot oraşul. Încă de pe vremea când, consilier local fiind, s-a opus cu vehemenţă construirii de biserici în cartierul Rogerius, pentru a nu avea concurenţă, iar grosul enoriaşilor să vină la el în parohie. Ca să nu mai vorbim de diversele scandaluri pe care le-a avut cu vecinii, în buna tradiţie a toleranţei pe care o propovăduieşte săptămână de săptămână. În primul tur al alegerilor pentru Preşedinţie, Nemeş a [...]
1

Primiţi cu miniştrii? Doi membri ai Guvernului Ponta s-au autoinvitat la Universitatea din Oradea

Dacă în campania pentru primul tur al prezidenţialelor însuşi marele Victor Ponta - mare, că doar are peste 1,90 - a vizitat Universitatea Baptistă Emanuel din Oradea, înaintea celui de-al doilea tur, guvernul PSD nu putea să nu acorde atenţie şi Universităţii de stat. Însă nu la nivel chiar atât de înalt. Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Florin Jianu, i-a trimis săptămâna trecută o scrisoare rectorului Constantin Bungău, propunându-i... să-l invite la [...]

CET pe aburi: Cazanele Electrocentrale ard fără întrerupere căci nimeni nu le ştie reporni

Orădenii au toate şansele să dârdâie la iarnă în apartamente în eventualitatea unor avarii la cazanele CET. Stănel Necula, administratorul special al Electrocentrale, a avut surpriza să descopere astă-vară, când a cerut oprirea cazanelor pentru lucrări de întreţinere, că acestea lucrează cu foc continuu. Cazanele ard fără întrerupere de când există CET-ul pentru că nimeni nu le ştie reporni în cazul unei pauze. Având tehnologie veche de jumătate de secol, cuptoarele de ardere a [...]

Un beiuşean la oraş: Noul aşa-zis director al cotidianului Crişana scrie despre evenimente din urmă cu cinci ani

De o săptămână, Dan Ispas, fost corespondent de Beiuş al cotidianului Crişana, prestează la acest ziar ca un soi de director, fără funcţie definită. Cert e că, de cum a fost înscăunat la Oradea, beiuşeanul s-a apucat să scrie despre starea dezastruoasă a clădirilor din Oradea, dând tot felul de detalii despre arhitectură. La fel de dezastruoase sunt, însă, şi cunoştinţele lui din domeniu, el afirmând, de pildă, că imobilele ar fi construite în stil Rococo, deşi în realitate sunt [...]
1

Lecţii de înjurat cu Bolojan

De două săptămâni, din blocurile orădenilor răsună înjurăturile. Ce-i drept, printre dinţi, căci la ce frig este prin apartamente nimeni nu-şi permite să piardă prea multă căldură pe gură. Cele mai multe sudalme sunt îndreptate faţă de edilii oraşului, blamaţi pentru fiecare spărtură din magistralele de termoficare. Ca să încerce să-i mai îmbuneze, primarul Ilie Bolojan s-a destăinuit miercurea trecută pe Facebook, arătând că nici măcar el nu are căldură în locuinţă! Bolojan a vrut, [...]

Faimosul de la Drumuri: Felix Buzgău, patronul cafenelei Famous, a primit un post la Drumuri Naţionale Bihor

Cunoscut în rândul tinerilor orădeni drept „Dudu de la Famous”, co-proprietarul cafenelei din strada Alecsandri, pesedistul Felix Buzgău, poate fi la fel de bine poreclit „Faimosul de la Drumuri”. Bihorel a aflat că de la începutul lunii octombrie Dudu a devenit economist la Secţia Judeţeană Drumuri Naţionale Bihor, unde director a fost instalat, tot de la 1 octombrie, inginerul Octavian Balog. Pentru Buzgău schimbarea a fost şi rea, şi bună în acelaşi timp: naşpa pentru că ar fi vrut [...]

Stai, Poliţia! O maşină de Poliţie parcată aiurea a blocat tramvaiul pe strada Primăriei (FOTO)

Tolomaci care parchează pe liniile de tramvai sau foarte aproape de ele, suficient de aproape încât să le blocheze circulaţia, se văd tot mai des în Oradea. Dar ca pocinogul să fie făcut de cineva cu o maşină de Poliţie încă nu s-a mai întâmplat până lunea trecută, când Bihorel a surprins o asemenea imagine. Un agent a lăsat maşina de intervenţie în faţa Judecătoriei, pe strada Primăriei, suficient de ieşită spre carosabil încât să blocheze trecerea tramvaielor care se îndreptau [...]

Căzut în sus: Fostul subprefect Cristian Bitea a primit un loc în Guvernul PSD

Fost subprefect în vremea Guvernului Boc după ce condusese Tineretul PDL, apoi fost subprefect în primul Guvern USL, la propunerea liberalilor, dar pus pe liber pentru că postul a trebuit dat UDMR-ului, bihoreanul Cristian Bitea a ştiut să cadă din nou în picioare, şi încă avansând în ierarhie. Într-o discreţie absolută, omul s-a cam pesedizat, fiind numit săptămâna trecută, prin dispoziţie a  premierului Victor Ponta, subsecretar de stat şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a [...]

Însetaţi de Ape: Liberalul Voloşeniuc se pune de-a curmezişul „concursului” organizat pentru PSD-istul Dume

Răsplata proaspătului pesedist Dorel Dume, consilier judeţean dezertat de la PDL, întârzie să apară. Deşi marţea trecută trebuia să aibă loc concursul pentru şefia Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, unde - ce coincidenţă! - singurul candidat era Dume, competiţia a fost amânată de Administraţia Naţională Apele Române. Asta pentru că actualul şef, liberalul Dumitru Voloşeniuc (foto), a depistat că procedura n-a fost legală, concursul fiind programat la 14 zile de la anunţul public, pe [...]

Sărbătoare cu roşu: Episcopul Sofronie se pune bine pe lângă bănăţeni prin calendarul creştin-ortodox

Preasfinţitul Sofronie, episcopul Bihorului, are o dorinţă atât de fierbinte de a pleca la Timişoara ca mitropolit al Banatului încât şi-a trecut-o inclusiv în calendar. Pentru a se face plăcut bănăţenilor, Preasfinţitul a editat calendarul creştin-ortodox de anul acesta şi îl pregăteşte pe cel din 2015, consemnând ca „sărbătoare cu roşu”, în care nu se lucrează, ziua de 15 septembrie, când este prăznuit Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoş, fost mitropolit al Banatului. Deosebit [...]
1

Mega-amendă pentru cartel: Patronii austrieci ai Jurnalului Bihorean, sancţionaţi cu 1,5 milioane euro

Probleme nasoale pentru patronii austrieci de la Informmedia (acum Russmedia), editori în Bihor ai cotidianelor Jurnal bihorean şi Bihari Naplo. Bihorel a aflat că magnaţii de presă, care patronează ziare locale în mai toată Europa, au fost prinşi în Ungaria că ar fi bătut palma cu alte trei grupuri media, cu care s-au împărţit pe judeţe convenind să nu se calce reciproc pe bătături scoţând pe piaţă publicaţii concurente, ba chiar şi asupra tarifelor publicitare minime cu care să [...]

Rugăciune pentru fratele Ponta: Un pastor baptist spune că premierul s-a dus la Universitatea Emanuel cam nechemat

Vizita pe care Victor Ponta a făcut-o cu trei săptămâni în urmă la Universitatea Baptistă Emanuel a stârnit patimi aprinse între credincioşi. Mulţi au scris pe bloguri că preşedintele Universităţii, pastorul Paul Negruţ, a greşit invitându-l pe candidatul PSD să-şi facă campanie în instituţia de învăţământ şi pe seama lor. Printre critici e şi un tânăr pastor din Sânmartin, Levi Prejban, care săptămâna trecută a explicat de ce a fost Ponta la Emanuel. Într-un text intitulat „Integritate [...]
6

Un bandit atât de mic: Un traficant a scăpat de arest pentru că… e prea scund

Captură de pomină, zilele trecute, reuşită de procurorii DIICOT Oradea, care au pus mâna pe o reţea de traficanţi de cannabis din zona Aleşdului coordonată de un mare interlop. Mare, vorba vine, căci, după cum a aflat Bihorel, procurorii antidrog au descoperit că boss-ul este, de fapt, un omuleţ în scaun cu rotile, înalt de 80 de centimetri, şi asta probabil când e încălţat cu pantofi cu toc ori platformă. Chiar şi aşa, micul bandit le-a dat de furcă rău de tot oamenilor [...]

Răzbunarea lui Ponta: Enervaţi de Bolojan, PSD-iştii nu mai dau Primăriei fostul CET II

Vă mai amintiţi că Primăria a vrut să preia fostul CET II ca să facă un nou parc industrial? Dar că însuşi premierul Victor Ponta se jura la Oradea, în iulie 2012, că îl va preda oraşului de la defuncta SC Termoelectrica SA Bucureşti, aflată în subordinea Ministerului Economiei, declarând că „vi-l dăm cu mare drag, fiindcă aici sunt oameni gospodari şi pot să-l administreze mai bine decât Ministerul de la Bucureşti?”. Ei, bine, Bihorel a aflat că, enervaţi de „obrăznicia” lui Bolojan de [...]

Tokes la UDMR: Fosta nevastă a europarlamentarului s-a înscris în UDMR

Războiul dintre fostul episcop reformat al Oradiei Laszlo Tokes, acum europarlamentar ungar, şi fosta sa soţie, Joo Edith, continuă parcă mai abitir decât acum trei ani, când cei doi îşi ridicau poalele-n cap în sălile de judecată. Luna trecută, Tokes, care este preşedintele de onoare al Fundaţiei Partium, a concediat-o pe fosta nevastă de la Universitatea cu acelaşi nume, lăsând-o practic fără salariu, dar ghiciţi ce răzbunare a găsit femeia! Ştiind că fostul episcop este şeful de [...]

Trădarea se plăteşte: Proaspăt PSD-istul Dorel Dume, singurul candidat la şefia ABA Crişuri

Consilierul judeţean Dorel Dume, ales în 2012 pe lista PDL, şi-a părăsit partidul profitând de legea traseismului, aterizând, unde altundeva, decât la PSD. Întrebat fiind de ce a dat cinstea pe ruşine şi un partid pe altul, Dume a pus refrenul cu „PDL-ul nu mai există”, pretinzând totodată sus şi tare că n-a trădat pentru vreun avantaj, în niciun caz pentru vreun post de director la Administraţia Bazinală Crişuri. Bihorel a aflat, însă, că Dume fix asta a făcut, fiind singurul [...]
1

Iulius cel mut: Subprefectul Delorean fuge de interviuri

Instalat în funcţie la finalul lunii august, subprefectul UDMR-ist Iulius Delorean se fereşte să dea faţa cu presa. La scurt timp după ce şi-a preluat postul - pentru care a umblat pe la tot soiul de primării pentru a primi calitatea de funcţionar public - fostul consilier local orădean a fost contactat de BIHOREANUL pentru un interviu. Dacă iniţial a acceptat, a doua zi Delorean a cerut păsuire de câteva săptămâni (!) pentru a se obişnui cu noile atribuţii, subliniind însă că nu doreşte [...]