Premiile lui Bihorel

După pumni, despăgubiri: Procurorul Roman s-a ales cu daune de zece ori mai mici

Toată lumea îl ştie pe procurorul Călin Roman, cel pe care Bihorel l-a decretat ca fiind „anchetatorul cel mai tare-n pumni”, după ce în 2010 a fost trimis în judecată şi exclus din magistratură pentru că şi-a luat de gât fostul şef, pe prim-procurorul Viorel Gavra. Ei bine, achitat între timp şi repus în funcţie în 2013, pe motiv că şi-ar fi scuturat şeful fără intenţie şi, deci, n-a comis o faptă penală, Roman a deschis proces împotriva Statului, cerând despăgubiri de 1 milion de euro [...]

Alţii n-au nici seringi. Noi avem heliport

La 30 de ani de la inaugurare, Spitalul Judeţean de Urgenţă primeşte pacienţi şi din ceruri. Medicina orădeană a ajuns la asemenea performanţe că pacienţii nu se mai urcă, în urma tratamentului, la ceruri, ci sunt coborâţi, pentru a fi trataţi. Adevărul e că o clădire proiectată acum 30 de  ani, pentru a fi funcţională conform normelor actuale, trebuie împodobită ca un brad de Crăciun. Aşa se va mai lipi de ea probabil şi o policlinică, ba poate şi o parcare. Pe lângă inaugurarea [...]

Drăgan se întoarce! Omul lui Filip ajunge şef la Direcţia de Sport

Vă mai amintiţi de fostul redactor şef şi realizator de emisiuni de la TVS Petruţ Drăgan, cel care a părăsit presa după ce fostul primar Petru Filip l-a pus şef la Clubul Sportiv Municipal, loc unde s-a remarcat prin faptul că îşi dădea premii şi diurne mai dihai decât sportivilor şi şi-a aranjat inclusiv o excursie în Australia cu echipa de polo? Ei, bine, Bihorel are veşti noi despre el. Nevoit să se dea la fund după ce Filip a plecat din Primărie la Bruxelles, iar apoi s-a dat pe [...]

Vânătorul de vedete: Senatorul PSD Florian Bodog adună „like-uri” pozând cu Simona Halep şi Loredana Groza

În ultimele zile, pe pagina de Facebook a senatorului PSD Bihor Florian Bodog curge cu like-uri. Dar nu pentru că parlamentarul ar fi avut vreo iniţiativă legislativă lăudabilă, ci fiindcă s-a pozat cu două vedete de calibru: tenismena Simona Halep şi cântăreaţa Loredana Groza. Pe Simona Halep a prins-o în avion, când el se întorcea dintr-o delegaţie din Nairobi, iar tenismena de la turneul de la Doha, iar pe Loredana după concertul pe care artista l-a avut în Cetate la finalul Toamnei [...]

Muianul rezistă: „Capodoperele” controversatului artist Gabriel Miloia continuă să marcheze clădirile din centrul oraşului (FOTO)

„Capodoperele” controversatului „Muian” continuă să marcheze clădirile din centrul Oradiei. Autorul, excentricul Gabriel Bako jr., auto-intitulat Miloia, fiul medicului Gabriel Bako şi al fostei directoarei a Colegiului Gojdu, Liana Bako, şi-a imprimat mecla în urmă cu trei ani pe mai bine de 70 de clădiri şi chiar pe soclurile câtorva statui, la vremea respectivă fiind doar „mângâiat” de poliţişti cu o amendă pentru vandalism de numai 100 lei. Între timp, Miloia s-a folosit de proiectul [...]
1

Control post-factum: Acuze şi verificări târzii în cazul unei posibile fraude la Evaluarea Naţională de la „Onisifor Ghibu”

Mirare mare, zilele trecute, pe profesorii de la Liceul Onisifor Ghibu din Oradea, unde inspectorul şcolar general adjunct Kery Hajnal a descins pentru a ridica înregistrările din sălile de examinare de la Evaluarea Naţională 2015. Pricina? Bihorel a aflat că la începutul noului an şcolar, un anonim a sesizat Ministerului Educaţiei că testul de la finele clasei a VIII-a ar fi fost fraudat la acest centru de examinare, elevii copiind pe rupte, aşa că, discret, inspectorii din IŞJ Bihor [...]

Pompieri de pluş: Pompierii angajaţi de CET n-au reuşit să stingă un incendiu izbucnit la cazane

Angajaţii CET-ului din Şoseaua Borşului se tem să se mai apropie de cazanele centralei. Muncitorii spun că avariile tot mai grave, care vor deveni şi mai dese odată cu venirea iernii, îi pot pune în pericol şi sunt cu atât mai îngrijoraţi cu cât miercurea trecută unul dintre transformatoarele electrofiltrelor a luat foc, iar pompierii firmei Vispo, angajaţi luna trecută de Electrocentrale, şi-au prins urechile în furtunurile de incendiu. Pe lângă faptul că a durat cam 10 minute până [...]
1

Întoarcerea generalului: Fostul şef al Poliţiei Locale, Crăciun Leucea, s-a întors la Oradea să dezafecteze CET II

Generalul în rezervă Crăciun Leucea, cel care a pus bazele Poliţiei Locale Oradea, s-a întors în oraşul de pe Crişul Repede. În 2011, omul şi-a cerut ieşirea la pensie invocând motive de sănătate şi faptul că din funcţia de director al Poliţiei Locale avea o leafă de doar 2.500 lei, nici jumătate din cât i-ar fi intrat pe card din pensia de general. Patru ani mai târziu, însă, militarul pare că şi-a mai revenit. Ca dovadă, săptămâna trecută Leucea s-a înfiinţat la CET II ca reprezentant [...]

Dă-i ’nainte cu tupeu! Supraveghetorii sancţionaţi în scandalul mega-fraudei la Bac cer în instanţă anularea pedepselor

Scandalul mega-fraudei descoperite la sesiunea din vară a Bacalaureatului la Colegiul Unirea din Ştei mai are mult până să se încheie. După ce candidaţii eliminaţi din examen au dat în judecată Inspectoratul Şcolar, cerând anularea sancţiunii, nedreptăţiţi se simt şi 9 din cei 27 de profesori supraveghetori sancţionaţi cu desfacerea contractului de muncă sau, după caz, cu tăieri din salarii. În timp ce ancheta IŞJ a scos la iveală că cei 9 au fost complicii elevilor la copiat, [...]

Hoţi de oase: 20 de bihoreni au făcut parte din pelerinajul în Grecia care s-a lăsat cu moaşte furate

Bai mare în Episcopia Ortodoxă vecină, cea a Maramureşului şi Sătmarului, după arestarea în Grecia a preotului paroh de la Biserica din localitatea Mesteacăn, Emanuel Oros, şi a finilor acestuia, şi ei tot preoţi. Cunoscuţi ca mari colecţionari de relicve şi moaşte, cei trei sunt bănuiţi că au „palmat” mâna Sfântului Haralambie, plus două cranii şi un maxilar de la o altă mănăstire, dar şi osemintele unor martiri, foşti deţinuţi politici la Aiud, toate fiindu-le găsite în bagaje de [...]
11

Ember non-grata: Szabo Odon a ajuns la cuţite cu Alexandru Kiss

Consacrat în politica bihoreană ca transportator oficial al genţii liderului UDMR Bihor, Alexandru Kiss, preşedintele executiv al organizaţiei, Szabo Odon, a ajuns persona non grata în ochii propriului mentor. Asta pentru că, în vară, a încercat o „lovitură de partid” pentru a-şi detrona şeful din fruntea filialei, convocând în secret în acest scop primari şi consilieri locali din tot judeţul. Ghinion, însă, a fost prins de marele grof în flagrant şi dat afară, la propriu, din sediu, [...]

Pe sectoare, împrăştierea! Şeful APIA Bihor, Florian Pavel, îşi scoate funcţionarii la plivit

Obiceiurile vechi mor greu. Amintindu-şi de vremurile de altădată, Florian Pavel, directorul Agenţiei de Plăţi Agricole, îşi scoate în mod constant subalternii la muncă voluntară în jurul biroului. Spre deliciul fermierilor veniţi cu treabă la APIA Bihor, vinerea trecută, dis de dimineaţă, funcţionarii din instituţie, în frunte cu şeful centrului Oradea, Ioan Merce, pliveau buruieni cu mâna goală în curtea instituţiei. Măsura, care aminteşte de munca „volo-musai” din fostele vremuri [...]

Şerparul şi Loganul: După ce a stricat Loganul de serviciu, primarul din Pietroasa îşi cumpără, pe banii localnicilor, un Duster de 18.000 de euro

Acuzat de Camera de Conturi că a băgat facturi fictive în contabilitatea Primăriei, provocând o pagubă de 600.000 lei, edilul comunei Pietroasa, Cornel Pîlea, zis Şerparul, a comis-o din nou. După ce a birjărit Loganul Primăriei până l-a făcut praf, primarul a cheltuit vreo 20.000 lei din bugetul local ca să-l pună din nou pe roţi un meşter de la un service comunal. Doar că respectivul a făcut-o atât de bine încât, abia scoasă la o plimbare, maşina a luat foc în drum! Ca să nu mai bage [...]

Baschetbalişti cu magneţi: Fanii îşi pot cumpăra magneţi de frigider cu jucătorii echipei CSM Oradea

La Arena Antonio Alexe se redeschide săptămâna aceasta, cu ocazia primului meci de acasă, magazinul de suveniruri al echipei de baschet masculin, de unde fanii îşi vor putea procura steguleţe, fulare şi tricouri cu numele jucătorilor. Ca o noutate, suporterii vor avea parte şi de suveniruri mai puţin obişnuite pentru o formaţie sportivă. Este vorba despre magneţi de frigider cu fotografiile de studio ale fiecăruia dintre baschetbaliştii CSM U Oradea. Ideea nu e rea: văzând pozele, [...]

Regula excepţiei: Deşi propovăduieşte restructurarea, Universitatea din Oradea aprobă grupe cu doar câte 15 studenţi

La Universitatea din Oradea excepţiile devin regulă. O dovedeşte taman forul legislativ suprem al instituţiei, Senatul universitar, care după ce a stabilit că nicio grupă de studenţi nu poate fi înfiinţată în facultăţile orădene dacă n-are măcar 25 de studenţi în cazul specializărilor unice, respectiv 20 dacă domeniul respectiv are mai multe specializări, acum dă undă verde oricărei cereri de derogare. Regula a fost instituită pentru ca decanii să nu formeze grupe cu o mână de studenţi, [...]
1

Jeep-ul nostru cel de toate zilele: Stareţul Mănăstirii Izbuc şi-a tras un Hyundai de 35.000 de euro

Dacă Mântuitorul intra în urmă cu 2000 de ani în Ierusalim călare pe un asin, astăzi cinul monahal nu poate bate drumul spre Episcopia Ortodoxă din strada Roman Ciorogariu fără să aibă sub fund ceva mai tare. Mâna dreaptă a episcopului ortodox Sofronie Drincec, arhimandritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, şi-a tras săptămânile trecute un Hyundai Veracruz, full option, cu dotări la comandă, la un preţ de catalog de peste 35.000 de euro. Ca să nu încurajeze păcatul cămătăriei, [...]
6

Penalul de la partid: De ce ţine PSD Oradea un loc neocupat în Consiliul Local

Grupul PSD s-a umplut săptămâna trecută de penibil protestând în plenul Consiliului Local Oradea împotriva validării mandatului asistentei universitare Anca Popescu Raţiu, următorul liberal pe lista cu care USL a candidat în 2012. Social-democraţii au comentat că validarea se face fără semnătura liderului PSD, Ioan Mang, uitând că şi ei şi-au numit ultimul consilier, Doina Bunea, fără semnătura liderului PNL. Zarva făcută e cu atât mai jenantă cu cât PSD ţine neocupat, încă din [...]

Prelungirea prelungirii: Szabo Odon a cerut încă doi ani păsuire pentru teza de doctorat

Deputat UDMR de Bihor, lider al formaţiunii, tată a cinci copii şi cu al şaselea pe drum, Szabo Odon nu a mai rămas cu prea mult timp liber. Dovadă că zilele trecute a înaintat Universităţii din Oradea o cerere prin care solicită permisiunea să-şi prelungească studiile de doctorat cu încă doi ani. Szabo şi-a început doctoratul în Istorie în octombrie 2010. N-a reuşit să-l termine în perioada de trei ani prevăzută de lege, aşa că în 2013 a cerut o prelungire de doi ani, pierzându-şi locul [...]

La păpuşa spânzurată! (FOTO)

Nici campaniile de promovare nu mai sunt ce au fost! Un magazin second-hand din strada Tudor Vladimirescu nr. 4 îşi scoate zilnic în stradă un manechin îmbrăcat după sezon. Top-modelul de culoare argintie sare în ochi de departe nu atât din cauza ţinutei, cât a posturii. Proprietarii magazinului l-au spânzurat de un burlan cu o panglică neagră, ca să fie siguri că n-o ia din loc, răsturnat de vânt. Sau furat de vreun pasionat de femei din plastic...

De-a v-aţi ascunselea: Poşta din Ioşia este bine ascunsă pe străzi lăturalnice şi după copaci pletoşi

Poşta Română îşi selectează clientela în funcţie de capacitatea de orientare turistică. Locuitorii cartierului Ioşia care au de ridicat de la Oficiul Poştal 7 un mandat sau o scrisoare recomandată vor intra în posesia ei doar dacă sunt foarte bine orientaţi în spaţiu. Poşta din Ioşia funcţionează în apartamentul 2 de la parterul blocului X212 din strada Cazaban 34/A şi are firma atât de bine camuflată sub nişte copaci pletoşi încât poate fi văzută doar de la câţiva metri. Accesul la [...]