Premiile lui Bihorel

Senator în aer: Florian Bodog a vrut ca Senatul să-i deconteze zborurile din timpul vacanţei

Zilele trecute, un grup de senatori a cerut decontarea mai multor călătorii cu avionul. Nu este vorba nicidecum despre deplasări de serviciu, ci de călătorii făcute în timpul vacanţei parlamentare, adică în afara programului de lucru, chestiune care nu a fost pe placul Biroului Permanent al Senatului, care a şi refuzat să plătească distracţia. Bihorel a aflat că cele mai multe deplasări în „extra-sesiune” le-a avut senatorul PSD Florian Bodog, care a cerut decontarea pentru şase drumuri [...]

Galoşul cu nervi: Procurorii, luaţi la rost că „transpiră” informaţii la DNA

Şeful secţiei penale a Parchetulului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Păunel Galoş, are un fix. Procurorul e aşa supărat că din Parchetele aflate în subordine „transpiră” informaţii fără ştirea conducerii de a ajuns să le ceară până şi grefierelor să-i dea „în gât” pe turnători. Galoş a mers până acolo încât a pus în pericol chiar ancheta pornită în cazul adjunctului şefului Poliţiei Bihor, făcându-i zile negre procuroarei Mihaela Bulzan, cea care l-a dat pe ofiţer pe mâna procurorilor [...]
1

Gol de Bihor: Primarii liberali au văzut meciul România-Grecia din tribune pe banii patronului de la Frigo Conti

Într-o perioadă când ar avea de lucru berechet pentru a pune judeţul „pe primul loc”, aşa cum a promis în campanie, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PNL Bihor, Cornel Popa, a fost invitat ca, împreună cu primarii liberali de comune, s-o taie încă de marţea trecută spre Atena, la meciul de fotbal dintre Grecia şi România, în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din Brazilia, totul pe cheltuiala sponsorului neoficial Radu Coste, patronul firmei Frigo Conti, cel care în [...]

Atacul cu scaunul: Şeful APIA, Florian Pavel, a scos toate scaunele de pe holurile instituţiei

Ţăranul bihorean nu mai are scaun. Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Bihor, Florian Pavel, a ordonat săptămâna trecută să fie scoase de pe holurile instituţiei toate obiectele suficient de tari încât să le poată băga sub şezut fermierii care aşteaptă pe holurile instituţiei redactarea cererilor de subvenţii. Şeful a dispus eliminarea scaunelor pe considerentul că APIA nu-i spital, iar aici vin fermieri activi, nu ţărani cu beteşuguri. Decizia are la bază un [...]

Ministerul Întârzierii Naţionale: Universitatea a primit în prag de iarnă tricouri cu Oradea Summer University

Astă vară, mai precis în iulie, studenţii au organizat la Universitatea din Oradea prima şcoală estivală dedicată liceenilor din întreaga ţară. Peste 50 de elevi au venit la Oradea ca să vadă cu ce se „mănâncă” studenţia aici şi ca să participe la cursuri şi seminarii anume pentru ei organizate, iniţiativa fiind sprijinită la acea vreme şi de Ministerul Educaţiei. Atât de mult le-a plăcut celor de la Bucureşti ideea studenţilor orădeni încât le-au promis că vor asigura pentru [...]

Stimulent pentru studenţi: Vor automat de cafea pe holurile Facultăţii de Istorie

Studenţii orădeni au mari probleme pe cap şi la cap. Sesiunea e departe, deci nu-i cazul să se omoare cu învăţatul, dar totuşi au o permanentă stare de letargie. Bihorel a aflat că un grup de învăţăcei de la Istorie au făcut o cerere către unul dintre reprezentanţii lor din Senatul Universităţii pentru a le pune şi lor cineva un automat de cafea în clădirea unde îşi petrec orele de cursuri şi seminarii. „Lipsa acestui aparat ne provoacă stări de anxietate!”, spun studenţii istorici, [...]
2

După Gligor potopul! Electrocentrale concediază şefi până de curând intangibili

Pentru prima dată în istorie, Electrocentrale Oradea taie din personalul administrativ. Şi nu oricum, ci prin concedierea unor şefi până de curând intangibili. Destructurarea reţelei de piloşi a fostului director Dragoş Gligor a început vinerea trecută prin înmânarea preavizului către şeful Serviciului Tehnic, Ioan Căuş, şefa Serviciului Combustibil, Adriana Buciuman, cea care contracta cărbunele, şeful Secţiei Combustibil, Francisc Pop, care coordona descărcarea acestuia, şi şeful [...]

Marea demascare: Viceprimarul din Şinteu, incompatibil pentru că a fost paznic al păşunii comunale

Situaţie de tot râsul în comuna bihoreană Şinteu. Viceprimarul Korch Ştefan a primit ştampila de incompatibil din partea Agenţiei Naţionale de Integritate după ce a ieşit la iveală că, pe lângă funcţiile de consilier local, respectiv vice-edil, a exercitat-o şi pe cea de paznic al păşunii din Şinteu. Astfel, Korch a încălcat legea care îi interzicea, ca ales local, să mai fie remunerat şi ca angajat al Consiliului Local din care făcea parte. La aflarea veştii, Bihorel a intrat în [...]
1

Lăutari la uşă: Cum s-a făcut de râs Facultatea de Protecţia Mediului (VIDEO)

Unde nu-i cap, vai de lăutari! Cam aşa s-ar putea rezuma episodul petrecut vinerea trecută la Universitate, unde Facultatea de Protecţia Mediului îşi sărbătorea cei 20 de ani de existenţă printr-o ceremonie de ungere Doctor Honoris Causa a rectorului Universităţii Transilvania din Braşov, Ioan Vasile Abrudan. Festivitatea a fost organizată însă cam din scurt. Jurnaliştii au fost anunţaţi cu 45 de minute înainte, iar organizatorii au uitat să cheme corul Universităţii, aşa cum se [...]
1

Dai un ban, da’ eşti în gardă: Dr. Juan din Beiuş şi-ar fi „rezolvat” pe vremuri admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj

Doctorul Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal Beiuş, cel prins recent la întâlniri amoroase cu nevasta altuia, are un trecut tumultuos. Bihorel a aflat că medicul pistolar a intrat, la mijlocul anilor 90, la Facultatea de Medicină din Cluj după ce la examenul de admitere luase 2 la una dintre probe. Cum s-a petrecut minunea? După cum îşi amintesc foştii săi colegi, Ianceu a contestat rezultatul, iar apoi a plecat spre Cluj cu două maşini, una condusă de el, cealaltă de tat-su, [...]

Poftim cultură! Institutul Cultural Român are şef nou un ungur care se simte „sub ocupaţie”

Institutul Cultural Român, înfiinţat în scopul promovării culturii şi civilizaţiei române, are un vicepreşedinte nou. Originar din Sălaj şi văr cu deputatul UDMR Szabo Odon, istoricul Nagy Mihaly Zoltan (foto) e de săptămâna trecută vioara a doua în ICR, funcţie pentru care îl recomandă buna înţelegere a realităţilor româneşti. Absolvent al Colegiului Catolic Pazmany Peter din Budapesta şi al Universităţii din Pecs, Nagy nici nu şi-a trecut limba română în CV şi s-a remarcat prin [...]

Aleşi pentru totdeauna: Un afiş electoral al USL zace încă pe un bloc din Bulevardul Dacia

Să mai spună cineva că politicienii nu rămân orientaţi spre alegători şi în timpul mandatului! La un an după alegerile pentru Parlament, Bihorel a observat pe Bulevardul Dacia cum încă mai zace, pe un bloc, un afiş electoral al USL-ului. Mesh-ul îi arată pe primarul Ilie Bolojan şi pe actualii parlamentari Florian Bodog şi Ioan Cupşa care cer electoratului să dea un vot pentru oraşul Oradea. E drept, reclama a fost întoarsă cu spatele, dar este în continuare luminată, aşa că feţele [...]
1

Insula de asfalt: O stradă din Oncea a fost asfaltată doar pentru că duce la cimitir (FOTO)

Rezonarea fiscală a municipiului, lucrare aflată în atenţia conducerii Primăriei, scoate la iveală situaţii surprinzătoare. În încercarea de a inventaria străzile modernizate în ultimii ani pentru le încadra într-o categorie superioară de impozitare, funcţionarii au descoperit în inima cartierului Oncea, înconjurată de o mare de uliţe pietruite, strada Valea Nucului, singura asfaltată! Lungă de 250 de metri, aceasta se leagă de şoseaua Matei Corvin prin strada Molidului, care este şi [...]
1

Audit la picnic: Auditori ai Camerei de Conturi, trataţi cu grătare de primarul pe care-l controlau

Un control al Camerei de Conturi Bihor la o primărie comunală s-a terminat taman pe vârf de munte. S-a întâmplat în Remetea, în timpul auditului menit să facă lumină în contabilitatea instituţiei pe anul trecut. Bihorel a aflat că, în timpul controlului, auditorii Liliana Durgheu şi Maria Avrigeanu, au făcut şi o mică escapadă la cantonul Muncei din Stâna de Vale, unde au petrecut câteva ore la aer curat, în fum de grătare pregătite cu mult drag de edilul comunei, Adrian Ştefănică, şi de [...]

La mai mare! Stănel Necula, administratorul special al CET, vrea mai mulţi bani

Salariul administratorului şef al Electrocentrale, Stănel Necula, provoacă dispute mai abitir decât cel al vedetei TV Andreea Esca. Ameninţaţi cu tăierea sporurilor, ceea ce le-ar reduce veniturile cu până la 40%, angajaţii CET-ului l-au abordat săptămâna trecută pe Necula în timp ce-şi făcea rondul prin centrală. „Bine, domnule, ţi se pare normal ca nouă să ne tai salariile la 800 lei, iar dumneata să câştigi aproape 7.000 lei? 1.500 de euro, cât primeşti lunar, îţi pare un salariu [...]

Să ne arestăm singuri! Liviu Popa le-a ordonat poliţiştilor să nu mai „transpire” informaţii

Deranj mare la Poliţia Bihor după recentele acţiuni de flagrant care i-au avut ca protagonişti pe trei purtători de caschete care colectau şpăgi, dintre care unul chiar de la Serviciul cu ochi şi timpane. Chestorul Liviu Popa a ieşit la rampă declarând presei sus şi tare că este de acord să se facă ordine şi curăţenie în ograda sa, ba se va înhăma personal în lupta anticorupţie şi îi va ajuta pe procurorii DNA să-i ridice pe nemernicii care fac instituţia de râs. Atâta doar că, la [...]

Old boy in PSD: Mircea Gelu Budău s-a înrolat în Armata Roşie

Incredibil, dar adevărat! După ce o viaţă întreagă a prestat o profesie pur liberală, două decenii a fost membru activ în PNL, şi-a petrecut apoi doi ani în PDL şi încă unul în UNPR, doctorul Mircea Gelu Budău, fost şef la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a înrolat în Armata Roşie, adică la PSD. Culmea e că, pensionat de mai bine de un an, omul nici măcar nu mai speră, dată fiind vârsta, să fie pus şef pe la vreo instituţie, ci vrea, după cum spun noii săi [...]

Mazilitul supărat: Fostul manager de la Municipal ameninţă jurnaliştii cu judecata, iar iubita îi sare în apărare

Prins cu mâţa-n sac de BIHOREANUL, iar apoi şi de membrii Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop a fost revocat din funcţia de manager săptămâna trecută de către primarul Ilie Bolojan pe motiv de conflict de interese. Ceea ce i-a provocat brusc o imensă durere, nu doar la portofel, ci şi la sufleţel. De supărare că a fost uşuit din fotoliul directorial, Pop a început să ameninţe jurnaliştii care i-au dezvăluit dubla ipostază, de manager la spitalul [...]
1

Limba nostru i-un comoare: Cum îşi face reclamă cunoscutul mall Forum în Oradea

Un banner amplasat în sensul giratoriu din intersecţia bulevardelor Decebal şi Dacia face deliciul trecătorilor. Cunoscutul mall din Debreţin, Forum, îşi face reclamă şi la noi la aniversarea a 5 ani de la deschidere, lucru perfect normal de vreme ce sunt numai 60 de kilometri între cele două oraşe. Problema e, însă, limba folosită, pentru că textul a fost scris de cineva care nu doar că nu ştie o boabă româneşte, dar probabil că era şi-n stare de ebrietate. Bihorel cunoaşte o grămadă [...]
3

Ştabi executaţi: Procurorul Alin Leucea, executat silit de Primărie pentru amenzi de parcare

Probabil din pricina funcţiei de conducere, şeful secţiei Urmăriri Penale din cadrul Parchetului Bihor, Alin Leucea, n-are timp şi de „mărunţişuri”. Cum ar fi, de pildă, amenzile de parcare. Bihorel a aflat că Administraţia Imobiliară Oradea a început, încă din septembrie, executarea silită a procurorului, pe motiv de neplată a unor amenzi de parcare în valoare de 200 de lei. Pe aceeaşi listă a executaţilor se regăseşte şi eternul şef al Direcţiei pentru Agricultură Bihor, Nicolae [...]