Jurnal de Bihorel

Miticii sunt obişnuiţi cu hoţiile de mici. Şi de chiftele.

La Campionatul Naţional de Polo pentru juniori II, echipa Crişul Oradea a fost furată pe faţă şi pe dos de nişte mitici care au tras cu dinţii, şi protezele, pentru jucătorii de la Steaua şi Dinamo. Evident, arbitrii erau din zona pădurii Vlăsiei, altfel nu se  explică cum de fură ca-n codru fără frica lui Dumnezeu. Cel mai hazliu moment a fost când unul dintre arbitri vorbea la telefon şi a uitat, astfel, să valideze un gol al echipei Crişul. Aşa e când dai roaming la toţi [...]

Hoţpitalitate rromânească: Puradeii i-au jecmănit pe bikerii care au venit la festivalul din 1 Mai

Nu demult s-a ţinut la Băile 1 Mai festivalul bikerilor, unde au participat bărboşi şi pletoşi din toată Europa, să mai facă schimb de impresii şi să-şi laude motoarele. În jurul lor au început, cum era de aşteptat, să mişune şi o grămadă de puradei din zonă. Făcându-li-se milă de starea lor jalnică, nişte nemţi le-au cumpărat de la un ABC fructe cam de un milion de lei vechi. Drept recunoştinţă, însă, ţigănuşii au reuşit să fure un cort, cu beţe cu tot, prins pe portbagajul unei [...]

Arhitectul Emodi Tamas s-ar băga să mai proiecteze o dată Piaţa Unirii

Varianta sumbră a proiectului Pieţei Unirii, aia pentru care arhitectul Emodi Tamas a încasat 70.000 de euro, a fost refăcută, lucru care a stârnit mânia multora. Domnul Emodi a intervenit şi el în dispută şi se miră că nu i s-a acceptat capodopera, din moment ce timp de luni bune de la prezentarea ei, nimeni nu a avut ce să-i reproşeze. Ca semn de bunăvoinţă, domnul Emodi se arată dispus să participe la un nou concurs de idei pentru reamenajarea Pieţei. Carevasăzică, omul ar mai [...]
2

Panică în lumea naşilor. Se ieftinesc biletele de tren

Toată lumea ştie că noi avem un transport pe căi ferate - marfă. Mai exact am avut un CFR Marfă pe care l-am vândut unui domn care, prin tradiţia neamului, o să-l valorifice la fier vechi. Dar pe lângă CFR Marfă mai avem şi unul pentru călători adică pentru oameni, chit că unele garnituri sunt formate din bou vagon. Iar denumirea vine de la condiţiile de călătorie nu de la cei care controlează biletele. Ei bine, pentru a creşte atractivitatea mersului pe şine, s-a decis ca biletele [...]

Un autocar cu turişti din Muntenegru s-a prăbuşit într-o prăpastie pe Valea Prahovei

Din fericire nu s-a întâmplat aşa ceva, dar hai să vedem cum am fi reacţionat noi în faţa unei asemenea tragedii... Imediat după producerea tragediei, şoferii aflaţi în trafic opresc la locul accidentului. Toţi fac poze cu epava şi cu răniţii, iar pozele le urcă pe Facebook. La 15 minute apar primii romi, care dau o mână de ajutor celor răniţi. Ca aceştia să poată ieşi din prăpastie sunt uşuraţi de ceasuri şi portofele. La o oră şi 20 de minute ambulanţele solicitate anunţă că nu [...]
2

Pedeleşti, nu pedeleşti, vremea politicii trece

Veste tristă pentru mine. Unul dintre cei mai buni încasatori din politica locală, domnul Dorin Corcheş, pe numele său de scenă Porcheş, a decis să-şi ia tălpăşiţa din PDL. L-am întrebat pe şeful partidului, Gavrilă Ghilea, cum de a permis ca Dorin să lase partidul fără tălpăşiţă, dar nu am primit niciun răspuns. Adevărul e că la cum merg lucrurile în politica noastră, dacă eşti în opoziţie, eşti condamnat la foame. Iar ca să poţi rezista fără slujbă cel puţin un mandat, trebuie musai [...]

Retrospectiva săptămânii: Medicul Bodog vrea să vindece aderarea la Schengen

Decanul Facultăţii de Medicină face parte din Comisia Naţională de Aderare a României în spaţiul Schengen. „Nu prea văd legătura între medicină şi aderare”. „Dar e evidentă: noi suntem consideraţi bolnavul Europei. În plus, marile noastre probleme sunt pe Justiţie. Dacă ai vedea ce sentinţe se dau uneori, ai înţelege că ele nu ţin de legalitate, ci mai degrabă de medicină. Mai exact de psihiatrie”. (mai mult…)

Olosig are două variante: Mihai Viteazul sau Olosighescu

În Oradea se dau lupte grele de stradă. Şi de parc. Bajor Andor a căzut la datorie după ce locatarii de pe strada ce urma să poarte această denumire au făcut o plângere la Primărie. Acum şi Olosigul, una din cele mai vechi denumiri ale oraşului, e pe cale să dispară, numele parcului din Rogerius urmând să devină Mihai Viteazul. Cum şi Velenţa sună aiurea, eu zic că ar trebui botezată mica Veneţie (poate mică şi neagră ar fi mai potrivit, să fie în ton cu băştinaşii ce o populează). Pe [...]
2

Medicii se pregătesc de grevă. Groparii de ore suplimentare

Preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, doamna Carmen Pantiş, a declarat că dacă nu cresc salariile medicilor rezidenţi, s-ar putea ca întregul grup sanitar (medici, asistente, infirmiere şi brancardieri) să facă grevă în bloc. Mai exact în bloc operator. Interesant este că medicii rezidenţi nu mai au nici şansa de a lucra în străinătate. Asta pentru că angajatorii din Occident, când au aflat că aceştia primesc un salariu de 200 de euro pe lună, i-au considerat nebuni şi au renunţat la [...]

Pedelistul Cristian Puşcaş face praf proiectul de refacere a Pieţei Unirii

Domnul Puşcaş e arhitect la bază, aşa că pare inexplicabil de ce s-a băgat în politică fără teama de a se murdări pe pantofi. Dar asta e altă treabă. Ca profesionist omul desfiinţează proiectul reabilitării centrului oraşului, numindu-l „varză a la Cluj”. Dânsul habar nu are că prin această manevră, Primăria Oradea se pune bine cu viitoarea capitală a Regiunii de Nord Vest. Mai mult decât atât, chiar şi arhitectul a fost adus din oraşul capitală de regiune. Mă aştept ca fenomenul de [...]
1

În ciuda campaniei gojdiştilor, numărul bicicliştilor rămâne constant

Iniţiativă lăudabilă a gojdiştilor, care vor să promoveze mersul pe bicicletă. Ideea e generoasă: dacă tinerii tot nu pricep nimic din ce se predă, măcar să facă puţină mişcare. Din păcate numărul bicicliştilor nu creşte din cauză că foarte mulţi sunt turtiţi de nesimţiţii de şoferi. Dacă maşinile ar fi parcate în locuri special amenajate, s-ar putea face piste de biciclete care să ofere siguranţă în trafic. Până când însă drumurile bicicliştilor sunt făcute cu bidineaua, pericolul [...]

La Sorbonica se moare, dar nu se predă

Gata, s-a stabilit! Senatul Sorbonicii a refuzat restructurarea, motiv pentru care se poate calcula deja ora exactă când se va pune lacăt pe firmă. Ecuaţia e simplă. Dacă se fac restructurări, unele facultăţi scapă şi vor funcţiona bine mersi. Dacă nu, toate vor trebui închise pentru că nu e firesc şi nici posibil ca o instituţie să aibă 190% din buget păpat de salarii. Aşa cum am prevăzut, dictatura mediocrilor s-a impus din nou. Şi cine sunt cei care au refuzat un gest de bun-simţ? [...]
1

Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns şi bătută şi cu banii luaţi

Dacă n-aş fi ştiut că Alexandra Stan e constănţeancă, puteam să jur că acţiunea se petrece în judeţul Vaslui. Impresarul ei, Marcel Prodan, un fel de Adonis care s-a izbit de barieră cu motocicleta, la 343 de km/h, a luat-o la omor pentru că, a dracu’ muiere, a cerut să fie plătită pentru cântările ei. Iniţial, diva a anunţat că a avut un accident de maşină. Şi aşa a şi fost, căci chipeşul Prodan, după ce a dat-o jos din autoturism a şi „îndreptat-o” puţin cu roţile din faţă. Dar, [...]

Pasajul Vulturul Negru s-a umplut de mozaic şi constructorul de penalităţi

Nu mai există respect! Firma de casă a UDMR-ului Marghita e în clinciuri cu Primăria Oradea. Pornind de la principiul „la ţară merge, la oraş nu se observă”, firma Marconst s-a angajat să refacă mozaicul din pasajul Vulturul Negru. Confundând lucrarea din Oradea cu cea din toaleta publică a Marghitei, flăcăii maghiari au frecat însă mozaicul atât de mult, că s-au trezit penalizaţi pentru întârzierea lucrărilor. Am luat interviu unui mozaicar. Discuţia a avut loc la ora 10 [...]

Şeful Federaţiei Patronilor a făcut nunta fiicei sale la Hanul petrolistului Attila Racz (FOTO)

Am auzit că a fost o nuntă ca-n poveşti în care nimeni nu s-a făcut de poveste. Din start vreau să spun că toaletele au fost superbe, curate, frumos mirositoare şi cu hârtie igienică din belşug. Cum nunta a fost ţinută noaptea, nu s-a mai servit meniul zilei, ci meniul serii. Cei prezenţi, la fel ca şi cei absenţi, sunt de acord că de departe aceasta este nunta cincinalului. Cel mai mult mi-a plăcut de preşedintele Federaţiei Patronilor, domnul Puiu Lucian, care arată suficient de [...]
6

Cea mai lungă liniuţă din ţară, pe aeroportul Oradea

Pe aeroportul Oradea a avut loc un concurs de liniuţe. În sfârşit cei dornici de adrenalină au putut să-şi bage picioarele în acceleraţie până au ieşit pistoanele prin capotă. Şi asta fără să rişte să zdrobească maşini parcate prin cartiere sau, mai rău, pietoni care au ghinionul să le iasă în cale. „O liniuţă cu maşina produce tot atâta adrenalină cât o linie, e drept, ceva mai scurtă, de cocaină”, a declarat un concurent care a dorit să rămână anonim. Cu ocazia concursului s-a văzut [...]

Retrospectiva săptămânii: Fostul ministru al Sănătăţii se bagă în gunoaie

Fostul ministru al Sănătăţii vrea o nouă formulă de tarifare a gunoiului colectat. „Fiecare să plătească cât gunoi produce. Dar, din păcate, nici Guvernul şi nici Parlamentul nu sunt de acord”. (mai mult…)

După ce a spart o nuntă de poliţişti, un caftangiu a fost rapid încătuşat: la 5 zile după scandal

Răspunde la numele de Doru Ioan Jude şi e prunc de fost consilier local. Băiatul a mers la Gurani la nunta adjunctului şefului de post. Acolo şi-a adus aminte că, în urmă cu ani de zile, poliţaii de la masa alăturată l-au băgat la zdup pe amicul său cu care se distra prin Beiuş, unde urina pe maşini şi spărgea localuri. Aşa că a început să se lege de poliţiştii nuntaşi, a răsturnat oalele cu mâncare, a sărit la mire şi a mai lovit câte un mesean. Venită la faţa locului, Poliţia l-a dus [...]

Aflând că va fi concediat, un angajat a luat foc. I-a dat şi şefului

Situaţie mai mult decât înfiorătoare la o fabrică de mobilă. Supărat că şi-a pierdut postul, un angajat şi-a stropit şeful cu benzină şi i-a dat foc. Sigur că va răspunde penal pentru nebunia lui, dar în urmă rămân oameni care suferă. Dacă la fiecare concediere s-ar apinde câte o sticlă de benzină, Oradea ar lumina ca Las Vegasul. Pentru ca astfel de fapte să nu se mai repete angajatorii vor trebui să ia nişte măsuri severe de protecţie. 1. Cel care decide desfacerea unui contract de [...]

Oradea are cea mai mare pistă din zonă. De biciclete…

Gospodarul îşi face vara sanie, iarna car şi tot timpul anului pistă de biciclete. În sfârşit va începe construirea unei autostrăzi pentru iubitorii sportului pe două roţi între Oradea şi localitatea maghiară Berettyoujfalu. Amatorii de mişcare vor putea circula fără teama de a fi striviţi de neamul lui manivelă. Din păcate această pistă vine prea târziu. Preţurile alimentelor a luat-o razna şi în Ungaria aşa că nu mai e niciun gheşeft să faci cumpărături la Lidl-ul din [...]