Jurnal de Bihorel

Primii care au îngheţat în accidentul aviatic din Apuseni au fost băieţii de la STS

Acum că s-a întâmplat nenorocirea cu accidentul de avion m-am dumirit cum stăm cu „organele”... Dar nu cu alea care trebuiau transplantate, ci cu acelea care veghează la liniştea noastră. De ani buni bugetele organelor de represiune, miliţieni, Ochi şi Timpane, Doi şi un sfert, Trei fără Zece, Mahării de la Situaţii de urgenţă, cresc cu nesimţire. Pentru că sunt slab dotate de la natură, statul pompează în organe sume apreciabile pentru aparatură. Dar ce folos dacă pe băieţi nu-i duce [...]

Avocatul Ioan Sava e acuzat de şantaj de către DNA. Sava zice că e invers

Iată că şi comentariile de pe internet încep să facă victime. Un comentariu pe un blog s-a lăsat cu o reţinere. Pentru că din casa avocatului Sava a plecat mesajul incriminat acesta a stat câteva ore pe arest, fiind apoi pus în libertate de instanţă. Ăsta e semn că se cam strânge laţul şi postacii care se ascund după semnături anonime riscă pe viitor să taie sare prin ocnele patriei. Avocatul Sava şi-a arătat demonstrativ cătuşele şi a declarat că el este cel şantajat, de procurorul [...]

În Bihor toate firmele-s foarte solide: Sunt în insolvenţă, da’ nu se dizolvă

Dacă suntem pe ultimele locuri la salariul mediu pe economie, noi, bihorenii, stăm bine cu cazurile de insolvenţă. Decât să rămână oamenii noştri de afaceri cu firme răpciugoase, pline de datorii şi probleme, mai bine îşi bagă sereleurile în insolvenţă şi, ca atare, problemele trec pe capul celor care le-au dat bani. Că aşa e şi în viaţă, nu pe tine te doare capul dacă ai datorii ci pe cei care te-au împrumutat. Cel mai mult în toată povestea asta înseamnă puterea exemplului personal. [...]

Retrospectiva săptămânii: Senatorul Câine Rău se cere eutanasiat

Senatorul Câine Rău a intrat iarăşi în gura presei, cerând ca Parlamentul să fie eutanasiat. „Ideea nu e rea, cum v-a venit?”. „Păi, dacă premierul nu ne bagă în seamă, mai bine să ne lichideze”.  "Altceva?"... (mai mult…)

Directorul de la liceul Goga din Marghita, acuzat de mai multe. Mai multe persoane…

Până nu demult, sportul nostru naţional era oina. Ei bine, acum e delaţiunea. În plin proces de anatemizare a putredului sistem educaţional românesc, un grup de oameni de bine-mersi au ticluit o scrisoare de indignare prin care directorul de la Liceul „Octavian Goga” din Marghita, Marcel Sas, era acuzat de cam toate infracţiunile prevăzute în Codul Penal. Până la urmă, s-a dovedit că e la fel ca în bancul cu Ivan Ivanovici, cel acuzat că a furat o maşină, când de fapt el cumpărase o [...]

Ministrul Lucia Varga ne-a anunţat că ne va anunţa când aduce bani în Bihor

La liberali a devenit o modă să faci conferinţe de presă în care să anunţi că vei face, la un moment dat, o nouă conferinţă de presă în care vei anunţa măreţe perspective. Aşa a procedat şi ministresa de la Ape şi Păduri, doamna Lucia Varga. Ea ne-a spus că, în principiu, la vară va fi cald. Totuşi, încă nu a putut preciza şi temperatura la care ne vom coace. Mai precis, am fost ameninaţi că vor veni bani să rezolvăm hidosul mal al Crişului, în veşnică construcţie, dar nu ne poate [...]

Execuţie în Zona Metropolitană: Ghiusi Delorean, făcut şomer de Bolojan

Ştiaţi că domnul consilier UDMR Iulius Delorean a fost director la Zona Metropolitană Oradea? Ştiaţi că există o astfel de zonă? Probabil că da. Dar ştiaţi şi cu ce se ocupă? Dacă nu, nu-i nicio problemă, nici cei angajaţi acolo nu prea ştiu care le e obiectul muncii, ci doar când e ziua de salariu. Intrat în zodia tăierilor bugetare, Ilie Bolojan s-a gândit să mai scurteze un cap de la ZMO. Şi nici că se putea o victimă mai potrivită decât Ghiusi Delorean, chit că omul nu făcuse nimic [...]

Pentru şcoli UDMR-iştii sar la judecată!

Îi cheamă Csongor, Zoli şi Iozsi şi sunt câţiva dintre reprezentanţii UDMR în Consiliul Local Oradea. Băieţii ăştia care umflă îndemnizaţiile de consilieri s-au întors împotriva mâinii care-i hrăneşte dând CLO în judecată. Motivul? O şcoală cu predare în limba maghiară din sectorul agricol Episcopia Bihor şi-a pierdut personalitatea juridică şi a fost anexată alteia tot cu predare în maghiară. Dar clasele rămân pe loc aşadar copiii nu fac naveta. Aleşii udemerişti erau obişnuiţi ca [...]

Şapte slujbaşi de la ARR au fost condamnaţi, dar mai există câte unul în libertate

Justiţia română vrea să pună transportul pe butuci. Şapte angajaţi de la Autoritatea Auto Română au primit condamnări de doi trei ani de puşcărie, cu suspendare, pentru luare de mită. Procentul e mulţumitor atât pentru DNA cât şi pentru insituţia incriminată, pentru că nu chiar toţi angajaţii au fost prinşi luând mită. Sigur că şefii din minister nu s-au sinchisit de problemele pe care oamenii lor le aveau cu legea, aşa că slujbaşii au putut zburda bine mersi în continuare pe tarlaua [...]

La Oradea protestele sunt mai cu… moţ

Conform tradiţiei la români dacă e duminică e zi de manifestaţie. Duminica ce a trecut, îm ajutorul orădenilor, au venit şi moţi din Câmpeni, motiv pentru care am avut un protest mai cu moţ şi mai cu moaţe. Partea nasoală este că Oradea a reuşit să strângă doar 80 de mitingişti, pe când moţii au fost cel puţin 100. Ceva nu e în regulă, acum aşteptăm ca protestatarii de la Pungeşti şi din Câmpeni să ne scape de nenorocitele de sonde? Pentru a spori apetitul orădenilor pentru miting [...]

Pe domeniul de la Balc 100 de mistreţi au picat de fazani

Mă, ce-mi plac iubitorii de mistreţi. N-apucă bietul Ţiriac să bage glonţul pe ţeavă, că hop şi ecologiştii la poarta domeniului de vânătoare. Textele lor au fost monumentale. I-auzi aici: „Joacă tenis, nu omorî mistreţi!”. Păi, şi eu le pot da milioane de astfel de sloganuri. „Nu comiteţi violuri, mai bine mâncaţi sarmale”. Sau „decât să invadaţi Irakul, mai bine circulaţi cu autobuzul”. Apărătorii cauzelor pierdute nu au putut opri masacrul, aşa că o ciurdă de mistreţi şi-au dat [...]

Retrospectiva săptămânii: Cum va mai avea un copil, Laci baci îşi vrea indemnizaţia de europarlamentar

Cum va fi din nou tătic, Laci baci vrea să fie din nou şi europarlamentar. Nu de alta, dar are nevoie disperată de indemnizaţie. „Acum, că urmează să mai am un prunc, musai trebuie să ajung europarlamentar, fiindcă nu mă ajung cu banii”. „Ce salar vă trebuie ca să vă puteţi creşte decent copiii?”. „Visul meu nu este să am salar mare, ci să trăiesc din alocaţia lor”. (mai mult…)

Din codru rupi o rămurea… Stai liniştit, Coraş te va salva

În România nu doar că se fură ca-n codru, dar se fură şi codrul. De Revelion, când românul era cu sarmaua-n gât, brazii din Padiş erau cu drujba–n trunchi. S-au furat cam patru camioane de lemne, dar nimeni nu a văzut nimic. Este un semn că poliţaii şi pădurarii din zonă lucrează cu jumătate de normă şi la Asociaţia Nevăzătorilor. Trebuie să fii ori chior, ori corupt până în măduva oaselor să nu vezi cum o flotă de maşini transportă lemnele furate spre gatere. Ei, dacă în calea [...]

Adrian Dume este un fel de izmeană pentru Cultura Tradiţională. Adică indispensabil

Bietul Adrian Dume, care a picat ca musca-n lapte, atât în postul de director la Cultură Tradiţională cât şi în ghearele DNA, a ieşit de la bulău. Şefii lui pe linie de partid nici măcar nu i-au sugerat să stea o vreme pe tuşă. Dume poate aşadar să-şi reia funcţia din care s-a făcut de căcat, arătând că, pentru liberali, a fi pârnăiaş nu este un lucru de ocară ci chiar un blazon. Sigur că purtătorii de vorbe de la partid vor explica cum că asupra lui Dume se aplică prezumţia de [...]

Bolojan îi face pe plac lui Băsescu: Vom avea mai mulţi ospătari şi tinichigii

Pornind de la constatarea că la aprozar am ajuns să fim serviţi de absolvenţi de arhitectură şi la bufet de fete care au terminat Relaţii Internaţionale, primarul Bolojan, în cârdăşie cu inspectorul şcolar şef Daniel Negrean, au decis să schimbe calimera. De la anul vor fi mai puţine clase în liceele teoretice şi mai multe în şcolile profesionale. Nici nu avea rost ca tinerii certaţi cu cartea să mai piardă timpul pe la licee, din moment ce nu mai pot copia la BAC şi, prin urmare, se pot [...]

De Sărbători, sorboneii au făcut la Spitalul Municipal ciorbă de burtă…

În sistemul medical orădean nimic nu se mişcă fără vrerea sorboneilor. Mai exact, băieţii ăia transformaţi de Unchiu’ din pălmaşi în mari medici. Indivizii care, la absolvire, în loc de diplomă au primit direct un certificat de malpaxis s-au supărat pe doctorul Ovidiu Burtă. Acesta, prin votul său, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal l-a scos din joc pe managerul Pop Ovidiu Laurean. De fapt, pe Sorbonei îi doare-n stetoscop de Spitalul Municipal, [...]

Cinci motive pentru care Năstase nu trebuie să regrete că a ajuns la bulău

Adrian Năstase a ajuns, la început de an, din nou la puşcărie. Sper că acesta să fie trendul pentru oamenii politici corupţi. Dacă justiţia s-ar mişca mai cu talent n-ar mai fi loc la Rahova de atâţia aleşi ai neamului. Mie nu mi se pare ceva extraordinar că ditamai fostul premier a ajuns la bulău. Într-o ţară de hoţi, e normal ca cel mai mare bandit să conducă Guvernul. Că totul e o făcătură politică se vede prin faptul că Năstase a fost condamnat pentru trafic de termopane şi pitici [...]

Tokes de la PPMT l-a bătut pe Szabo Odon de la UDMR

Fostul episcop Tokes Laszlo le-a dat înfrângerea udemeriştilor, mai exact deputatului Szabo Odon. Până acum Odon era cel mai prolific deputat udemerist, având cinci copii. Ei bine, printr-o singură mişcare dibace, Tokes s-a trezit cu şase copii. Trei cu fosta nevastă, unul cu noua soţie care la rândul ei mai are doi ţânci. Deci Tokes - Szabo scor 6-5. Pun pariu că Odon nu se va lăsa şi va încerca să modifice echilibrul etnic din sânul divizatei comunităţi maghiare. Şansele sunt mici mai [...]

Cocalara de Aleşd schiază la Arieşeni numai din Audi

De sărbători, la Arieşeni, o cocalară din Aleşd a urcat cu Audi-ul din dotare pe pârtie, semn că mai nou acolo se practică şi alte sporturi de iarnă cu motor în afară de parcarea pe mijlocul drumului. Surprinsă de administratorul pârtiei, specimena a declarat că de fapt a vrut să schieze pe pârtie dar a uitat să se dea jos din maşină. A simţit ea săraca că apasă mai greu pe acceleraţie cu skiurile pe copite dar nu a realizat cât de încălţată poate să fie. Am reuşit să-i iau un [...]
9

Între englejii lui Churchill şi cei ai lui David Cameron e o distanţă ca între submarin şi lipitoare

Winston Churchill bea whisky, fuma trabuc şi se opunea invaziei germane pe apă, pe uscat şi în aer. David Cameron bea chefir, nu fumează şi, bietul de el, nu se poate lupta cu invazia ţiganilor români care vin în Regat cu autocarele. Ce mare diferenţă între generaţii! Nu-i vorbă, că şi populaţia de acum are alte percepţii... Englezilor le put românii care muncesc ca doctori, ingineri sau instalatori, în schimb se simt foarte în largul lor când circulă în autobuz cu fundamentaliştii raşi [...]