Bihorel

Campionatul Europen de Rodeo s-a ţinut la Băile Felix. Toate bovinele au supravieţuit

Dacă tot nu joacă nimeni în ţara asta sportul naţional, oina, mi se pare firesc să importăm alte discipline, care dau ceva mai multă adrenalină. Pentru prima oară s-a desăşurat la Băile Felix un consurs de rodeo, adică un fel de a lua taurul, dar nu de coarne, ci între picioare.

Regulamentul e foarte strict: ai voie să te ţii de taur doar cu o mână, cu cealaltă – vorba bancului cu miliţienii care fac cursuri de înot – poţi să dai doar din picioare. Pentru a face punctajul maxim trebuie să te ţii pe spinarea bivolului mimim 8 secunde.

Evident că supravieţuitorii pot pleca cu mâna acasă, chiar dacă aceasta a fost smulsă în toiul confruntării. Corect şi normal ar fi ca, dacă rezişti mai mult de 8 secunde, să ai voie să pleci cu taurul acasă şi să-l faci friptură.

Pentru a ajunge campion la acest sport există câteva condiţii obligatoriu de îndeplinit:

  1. Trebuie să ţii ochii închişi, altfel aceştia riscă să-ţi iasă din orbite.
  2. E bine să te castrezi înaintea concursului, căci oricum după aceea nu mai ai ce face cu ouăle.
  3. Înainte de concurs dă-i taurului să rumege haşiş. Devine mai visător, mai prietenos…
  4. În loc de sfoara de care te ţii, înfăşoară în jurul grumazului animalului sârmă ghimpată. Va răspunde mai bine la comenzi.
  5. Încalţă taurul cu botoşei. Vei putea aprecia acest sfat la justa lui valoare atunci când taurul te va călca în picioare.
Exit mobile version