Câinii latră, copiatoarea trece! Doctoriţa Daina şi-a luat examenul de abilitare la Universitatea din Oradea

Bihorel trebuie să-şi facă mea culpa: deşi a promis că va fi pe fază şi va asista la susţinerea tezei de abilitare a doctoriţei Lucia Daina, directoarea medicală a Spitalului Judeţean, ocazia a fost ratată.

Doctoriţa şi-a susţinut examenul public la Universitate la sfârşitul lunii trecute, iar anunţul a fost atât de bine ascuns pe site-ul instituţiei încât nu l-a observat nimeni.

Cert e că profesoara a convins comisia de examinare, care a concluzionat că merită să conducă doctorate. Asta chiar dacă n-a lămurit un aspect important al propriului parcurs profesional, şi anume dacă ea l-a plagiat pe ex-ministrul Sănătăţii Florian Bodog sau acesta i-a furat ei munca.

Cum se ştie, anul trecut, o anchetă jurnalistică a scos la iveală că una din tezele de doctorat semnate de Bodog este un plagiat grosolan, o parte fiind copiată dintr-o lucrare a lui Daina, care, la insistenţele fostului ministru, a dat însă o declaraţie scrisă că, de fapt ea i-ar fi folosit într-o carte un manuscris de-al lui, fără să-l semneze.

Imediat ce i-a dat lui Bodog „adeverinţa” care-l scăpa de gurii lumii, Daina s-a refugiat în concediu medical, iar apoi într-o tăcere prelungă. Poate totuşi o va lua la întrebări CNATDCU, forul care în final trebuie să decidă dacă merită sau nu titlul de abilitată…


*
*