Bihorel

Ca de obicei, turcii ne-au snopit. Dar în cărţile de istorie Piţurcă va fi un învingător

Cronică de semifotbal. Semifotbal pentru că numai turcii au jucat fotbal, noi am practicat ţurcă.

Meciul a început cu două zile înainte când responsabilii de la Federaţie implorau spectatorii să ia bilete scumpe pentru că pe cele ieftine le dăduseră ei la bişniţari. Până la urmă ne-am strâns câtă frunză dar nu şi câtă iarbă pentru că marijuana e interzisă în România.

Ca de obicei Piţurcă a făcut echipa în funcţie de interesele impresarilor Becali Brothers. Aşa au ajuns titulari nişte fotbaliatori pe care nu i-aş băga nici în selecţionata ştrandului Ioşia. Scandalos mi se pare însă că alde Hoban, Torje sau Bogdan Stancu au pătruns pe stadion fără să plătească bilet de intrare.

De la început mi-am dat seama că lucrurile nu vor merge bine când l-am văzut pe Piţurcă cu ochelari. E ca şi cum l-ai vedea pe Pintilii sau Tănase citind la Biblioteca Academiei cot la cot cu Cristoiu.

Spre deosebire de meciul cu ungurii, turcii au fost domni cu noi şi ne-au lăsat să ne jucăm cu mingea, dar numai în pauză. La finalul meciului antrenorul turc Fatih Terim a fost interpelat de Poliţie pentru practicarea medicinii fără să aibă calificare. Asta pentru că i-a scos fotbalul din cap lui Piţurcă.

Iată, deci, că istoria se repetă (chestie pe care poate să o confirme şi Crin Antonescu care a repetat anul II). Turcii ne-au bătut de ne-a sunat apa în cap dar peste veacuri în cărţile noastre de istorie se va reţine că noi am avut două bare, că tactica lui Piţi a fost minunată iar la sfârşitul meciului, în semn de mulţumire, acesta a mai ctitorit un cazinou.

Exit mobile version