Marile valori nu au nevoie de nume și prenume. Lor le ajunge renumele.
La fel cum pe vremuri lui Adrian Năstase i se spunea „Însuși”, lui Richard Balint i se spune „Îndrăgitul”. Richard nu este al doilea sau al treilea, el este pur și simplu Îndrăgitul.
După două încercări de a lua premiul UNITER, iată că a izbândit acum!
Din păcate, a trebuit să joace la alt teatru ca să ia râvnitul premiu, dar asta poate că ține mai mult de noroc sau de voia lui Dumnezeu.
Richard e formidabil și fără premiul UNITER, dar de ce să nu-l ia, dacă-l merită? Bihorel a avut noroc să-l aibă colaborator și a văzut că dă o egală importanță unui text din două fraze ca unei partituri în trei acte.
În Oradea mai avem un laureat UNITER, e vorba de criticul de teatru Mircea Morariu, cel pe care conducerea teatrului nu-l mai lasă la spectacole dacă nu-și ia bilet. Sper ca Îndrăgitul să nu aibă parte de aceeași soartă și să-l vedem la casa de bilete înaintea spectacolului pe care tot el îl susține.
Coincidența face că Mircea și Richard sunt din Cugir, dar aclimatizați perfect pe malul Crișului. Probabil că vom avea un premiu al UNITER-ului numai dacă vom mai aduce vreun cugirean la Teatrul Regina Maria, dar deocamdată nu ni se prea arată așa ceva.
1 Comentariu
Nu va grabiți, ca sunt tineri cugireni la actorie si in Cluj, si in Bucuresti! ?