Deputatul Cseke Attila devine tot mai nervos pe primarul Bolojan. Să fie de vină influența pe care o are asupra sa Odeonul? Sau poate crede că numai prin radicalizare reușește să-și atragă votul coetnicilor?
Cert este că în continuare susține că Ilie este un un om fără viziune. Este adevărat că singurul om politic care a avut viziune, în opinia lui Cseke, este jupânul Kiss Alexandru. Acesta a proiectat pe termen lung un sistem de furt la drumul mare, iar consecințele înapoierii județului se văd și acum.
Cseke îi mai cere lui Bolojan să-i lase pe unguri în pace. De parcă maghiarii din Oradea ar fi fost duși de domnul deputat de la el din ogradă, de la Marghita. Din câte știu, primarul este al tuturor orădenilor, iar maghiarii nicidecum un bun exclusiv al UDMR-ului.
Radicalizarea discursului lui Cseke arată că politicienii, mai devreme sau mai târziu, în cazul domniei sale mai târziu, tot își dau arama pe față.