Pe vremuri, „Bodog jr.” a mai predat la FMF, dar în 2014 a fost nevoit să renunţe şi să emigreze în Kuweit.
Acum, s-a reîntors în ţară, s-a angajat la Spitalul Pelican şi s-o fi gândit că nu-i strică şi un post la facultate, pentru care, bineînţeles, a concurat de unul singur.
Bihorel s-a uitat prin CV-ul noului lector şi a văzut că, asemenea celebrului frate, Alin Bodog şi-a început cariera de jos.
După ce a terminat Liceul Sanitar, a lucrat 12 ani, între 1991 şi 2003, ca asistent la Spitalul Judeţean, în paralel urmând şi cursurile FMF Oradea (1998-2004), iar apoi pe cele ale Facultăţii de Drept (2000-2005).
Ulterior, după un periplu pe la companii farmaceutice, perioadă în care a făcut şi rezidenţiatul, şi doctoratul, a devenit, în 2009, ginecolog la Maternitatea Oradea, de unde a fost dat afară după un an, întrucât a obţinut scoruri mici la evaluare, aşa că a trebuit să presteze doar în privat.
Iată că acum şi-a găsit un job şi la stat, unde, cu clanul la putere, va putea rămâne mult şi bine…
(sursa foto: Facebook)