Bihoreanul nostru, Vasile Blaga, a fost achitat în primă instanță, deși fusese acuzat că a luat șpagă 700.000 de euro. În primul rând, suma mi se pare neverosimilă.
Păi, dacă un ciuri-buri de ministru de la Comunicații învârtea spăgi de milioane de euroi, ditamai Blaga nu s-ar fi compromis niciodată cu bacșișuri mici. Vestea achitării vine prea târziu peste domnul Băsescu care, acum trei, patru ani, ar fi fost în stare să-l achite prin orice mijloace.
Și asta numai pentru că a avut neobrăzarea să-i sufle postul Elenei Udrea la PD-L, deși, după spusele fostului președinte, femeia a avut cea mai bună absorbție. La fonduri europene.