Unii parlamentari bihoreni, mai puțin cei de la putere, chiar că au idei care vor să ne facă viața mai bună. Un exemplu este fosta viceprimăriță Biro Rozalia, care are teme de bun simț.
Acum ea se luptă cu brutele de bărbați care-și bat nevestele. Tema nu e nici nouă și nici lipsită de importanță. Cel puțin în mediul rural, după alcoolism și furt de lemne, e sportul preferat al gospodarilor. Asta nu înseamnă că plăvanii de la oraș ar avea mână mai ușoară, ci doar capul mai greu.
Păi, dacă nu poți să-ți manifești bărbăția decât izbindu-ți nevasta de Terra, e cazul ca statul să intervină. Sunt măsuri graduale, de la amenzi la ordine de restricție, dar cea mai bună lecție pentru aceste brute este să ajungă la pârnaie. Să vadă și ei pe propria piele cum e să fii fetiță.