Beni, dă-i bice!

Veste bună pentru tinerii care urmează să se nască în viitorii 25 de ani! Ei au șanse să poată merge pe autostradă de la Oradea la București. Asta pentru că încă două tronsoane, pe relația Borș-Suplacul de Barcău au fost atribuite.

Acum, pe lângă cei 5 kilometri de autostradă, numai buni de încălzire, care sunt în lucru, Beni Rus s-a înhămat la alți 25. Iată că nu degeaba și-a îmbrăcat Beni angajații în roșu, deși cred că la inaugurarea autostrăzii o să le schimbe ținuta în galben.

Deja lucrurile se complică pentru constructori, dar cred în continuare că soluția cea mai bună este să facem autostrăzi cu firme românești. Marele semn de întrebare este dacă vom circula ca motorul de parbriz, de la Borș la Suplac și înapoi, sau se vor învrednici cei de la CNAIR să scoată la licitație și alte tronsoane. Măcar să putem ajunge până la Cluj.


*
*