Se vede clar că-n Oradea-i criză mare! Pe un singur apartament, situat pe strada Oneştilor, se bat patru părţi: proprietarul, adică Primăria, administratorul, adică Universitatea, chiriaşul actual, adică universitarul Gheorghe Crainic, başca un fost chiriaş.
Apartamentul în cauză a fost repartizat ca locuinţă de serviciu Universităţii, care l-a alocat şefului de lucrări de la Protecţia Mediului Gheorghe Crainic, apropiat al fostului decan Vasile Bara. Crainic nu are, însă, niciun contract de chirie la mână, astfel că anul trecut Universitatea a început un proces pentru evacuarea lui.
Recent însă, Primăria i-a cerut Universităţii să-i predea urgent locuinţa, căci doreşte să cazeze acolo medicii clujeni care se vor muta la Oradea pentru a lucra la Centrul Oncologic. Or Universitatea n-are cum s-o predea câtă vreme Crainic nu se lasă dus de-acolo. Colac peste pupăză, pe lângă protejatul fostului decan îşi cere drepturile pe acelaşi apartament şi un fost chiriaş care susţine că a locuit acolo la începutul anilor 2000 şi ar fi investit în renovarea imobilului.
Mai urmează să apară şi urmaşul vreunui moştenitor din vremea austro-ungarilor pentru ca încâlceala să fie desăvârşită.